Adu-ți aminte de Ziua Domnului

Este oare un „sabat creștin”?

În ziua a șaptea, Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse; și în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise și o făcuse (Gen. 2:2-3).

Traducere din limba engleză de

Pastor Daniel Suciu

De ce a instituit Domnul ziua de sabat și oare continuă aceasta în prezent sub forma Zilei Domnului? Dacă da, în ce fel s-a schimbat ea odată cu venirea lui Cristos? Cum ar trebui să fie ținută? Este adevărat că a existat un conflict de opinii în privința continuității sabatului între reformatorii timpurii și cei târzii? Această broșură răspunde la aceste întrebări și la altele arătând că principiul sabatului reprezintă şi astăzi voia lui Dumnezeu pentru credincioșii de astăzi și enumeră totodată scopurile și binecuvântările sale.

Începem de la textul cel mai clar – Geneza 2:2-3 – acolo unde ni se spune că Dumnezeu Și-a încheiat lucrarea de creație, iar apoi a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o. Această zi a devenit una extrem de specială în urma poruncii divine date la început și a fost ridicată într-o poziție unică înainte cu trei milenii de vremea lui Moise. A fost dată rasei umane la creație, în primul rând pentru a celebra lucrarea de creație a lui Dumnezeu, în al doilea rând pentru a institui o zi pentru odihnă și închinare, iar în al treilea rând pentru a ilustra (în anii următori) odihna eternă în care pot intra toți cei care „se odihnesc” de lucrările lor și se încred în Cristos. (Acest al treilea scop al sabatului este afirmat în Evrei 3 și 4.)

 O zi unică

Unii adoptă poziția potrivit căreia a patra poruncă din Exodul 20:8-11 („Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești...”) nu se mai aplică astăzi, valabilitatea ei limitându-se doar la perioada evreilor. Totuși, importanţa ei este mult mai mare, întrucât a fost iniţiată de Dumnezeu la creație. Ea reprezintă o „rânduială a creației”, iar poporul care a trăit între vremea lui Adam și cea a lui Moise a știut despre ea și i s-a cerut s-o păzească.

Însă unii oameni afirmă că respectarea sabatului a început doar în vremea lui Moise și odată ce legea a fost dată. Ei sunt de părere că, deși Dumnezeu a oferit modelul zilei de sabat la creație, oamenilor nu li s-a spus să o țină. Această perspectivă se bazează pe absența oricărei menționări a sabatului între Geneza 2 și Exodul 16, însă ea nu explică afirmația categorică din Geneza 2 prin care Dumnezeu a binecuvântat în mod specific ziua a șaptea și a sfințit-o (sau a pus-o deoparte). Aceste cuvinte se pot referi doar la ceva cu-adevărat important pe care Dumnezeu l-a făcut în vederea ascultării și beneficiului rasei umane și pe care l-a comunicat lui Adam și Evei, întrucât Dumnezeu Însuși există mai presus de timp și zile. Expresia de mai sus înseamnă că Dumnezeu i-a arătat rasei umane că atribuie un loc distinct și special unei zile la fiecare șapte zile, care trebuia să fie prețuită mai mult decât celelalte zile și rezervată pentru îndeletniciri spirituale.

Observaţi cu atenţie faptul că a fost binecuvântată o zi, pe când, de regulă, în Biblie poporul este cel binecuvântat. De asemenea, o zi era făcută distinctă față de celelalte și sfințită (care înseamnă declarată sfântă), în timp ce, de regulă, poporul sau locurile sau obiectele sunt sfințite. Actul de sfințire de către Dumnezeu a unei zile înseamnă că El a pretins una din șapte pentru scopuri spirituale. Mesajul evident al acestui gest măreț al lui Dumnezeu a fost acela că de aici vor decurge binecuvântări ca urmare a respectării acestei zile, care trebuia să fie pusă deoparte ca zi pentru El și pentru repaus de la muncă (principiul pentru această idee din urmă este acela că, dacă Dumnezeu „S-a odihnit” în această zi, la fel ar trebui să procedeze și omul, care este creat după chipul Său”).

Lui Adam i s-a dat responsabilitatea de a curăța și de a cultiva pământul, și cu toate că cel mai probabil el s-a răzvrătit cu mult înainte de al doilea sabat, cunoașterea despre această zi specială și obligațiile ei urmau să rămână în mintea lui și după căderea în păcat.

Cei care neagă faptul că ziua de sabat a început în grădina Eden nu au nicio explicație pentru ceea ce Dumnezeu a făcut atunci când a binecuvântat și a sfințit această zi. Pentru ei, gestul de o semnificație imensă al lui Dumnezeu se transformă într-o acțiune de o relevanță misterioasă care se perpetuează mai multe secole, până când a fost dată prin Moise a patra poruncă. Mai mult, aceștia nu au explicații nici față de cuvintele care introduc porunca a patra – „adu-ți aminte de ziua de odihnă” (Exodul 20:8). Expresia „adu-ți aminte” indică în urmă spre sabatul inaugurat în grădina Eden, dovedind că ei aveau cunoștință despre acesta. Lucrul acesta este limpede întrucât porunca a patra îl afirmă, inclusiv următoarele cuvinte: „Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o” (Exodul 20:11).

Dat fiind eșecul lor de a explica aceste pasaje monumentale, cei care doresc să limiteze sabatul la legământul lui Moise pur și simplu îl dau la o parte, afirmând că n-a fost prezent înainte. Însă actul lui Dumnezeu de inaugurare a sabatului la creație a fost, fără îndoială, destinat întregii rase umane, iar după căderea în păcat a continuat sub forma unui îndemn de a participa la închinare, de a cultiva plăcerile spirituale și de a-L proclama pe Creatorul.

În mod interesant, adeseori s-a indicat faptul că se face aluzie la respectarea sabatului în cadrul relatării despre potopul din vremea lui Noe, când mai multe evenimente s-au petrecut la intervale de șapte zile, ca și cum fiecare acțiune nouă din arcă ar fi așteptat să treacă sabatul. Ciclul săptămânal de șapte zile inaugurat în Eden se găsește în Geneza 7:4 și 10; 8:10 și 12. De pildă, în Geneza 8:10 citim despre Noe: „A mai așteptat alte șapte zile”, expresie reluată în versetul 12. Cu siguranță că săptămâna de șapte zile dată lui Adam în grădină a devenit un standard pe parcursul lumii antice.

Relatarea din Exodul 16 are o importanță specială în a arăta că sabatul a fost în vigoare de la Adam la Moise (indiferent dacă a fost respectat cu credincioșie sau nu), deoarece menționarea de aici apare înainte de darea poruncilor. Citim despre mana care este dăruită și despre modul în care regulile de colectare a acesteia implicau onorarea sabatului. Poporul trebuia să strângă în ziua a șasea o porție dublă de mană deoarece ziua a șaptea era sabatul Domnului. Versetul 23 afirmă – „Domnul a poruncit așa. Mâine este ziua de odihnă, sabatul închinat Domnului.”

Am putea foarte bine să presupunem că „sămânța sfântă” a lui Adam și a lui Avraam și-a adus aminte de sabat până la punctul acesta, cu toate că probabil ar fi fost nevoie de redeșteptarea interesului după anii de robie și de muncă silnică din Egipt. Fără îndoială că în Exodul 16 Moise a presupus că poporul știa deja ce era sabatul.*

Scopuri ale sabatului

John Flavel, un puritan de renume, menționează câteva semne speciale de onoare pe care Dumnezeu le-a așezat asupra poruncii a patra, și noi trebuie să ne punem întrebarea – sunt acestea semnele unei porunci „inferioare”, care poate fi tratată cu ușurință astăzi?

(1) este cea mai amplă poruncă dintre toate.

(2) este prefațată de un memento și o avertizare solemnă

(3) este expusă deopotrivă în mod pozitiv și negativ, spre deosebire de celelalte porunci.

(4) este accentuată prin mai multe argumente care vizează întărirea poruncii decât toate celelalte.

Pentru a vedea scopurile, trebuie să remarcăm cuvintele de introducere ale poruncilor din Exodul 20:2: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.” Poruncile au fost date în contextul eliberării. Am văzut deja că sabatul a fost inaugurat la creație pentru a fi (i) o aducere aminte a creației, (ii) o zi de odihnă și închinare și (iii) un simbol al odihnei eterne. Dar odată cu poruncile a venit și un alt scop, anume, onorarea lui Dumnezeu pentru eliberarea dată. Adevărul acesta este afirmat în mod specific cu referire la sabat în Deuteronomul 5:15: „Adu-ți aminte că și tu ai fost rob în țara Egiptului, și Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare și cu braț întins: de aceea ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să ții ziua de odihnă.”

Evreii Vechiului Testament au intenţionat să adauge sabatului această dimensiune și să celebreze și să proclame răscumpărarea lor din Egipt. Evident că de la Cristos încoace noi ne focalizăm asupra eliberării superioare prefigurată de izbăvirea lor – cea asigurată de Cristos la Calvar. Prin urmare, „sabatul creștin” are și acest scop: este o zi a închinării și a proclamării lui Cristos, Eliberatorul.

Revenind la Exodul 20:8, citim: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă”, fapt care arată că sabatul exista deja și că le era bine cunoscut. Acea expresie, „adu-ți aminte”, face trimitere la trecut, dar este și o poruncă permanentă pentru poporul lui Dumnezeu din anii viitori.

De regulă, noi vrem să știm în ce măsură porunca despre sabat se aplică astăzi: în întregime sau doar o parte din ea? În legea lui Moise i s-au atașat reguli suplimentare (pentru acel legământ) care erau extrem de stricte. De pildă, nu era voie să se pregătească niciun fel de mâncare în ziua de sabat, nici să se aprindă focul, nici să se strângă lemne și existau reguli ceremoniale referitoare la pâinea pentru punerea înainte și la jertfe speciale, împreună cu cele mai severe pedepse pentru profanarea zilei. Pe parcursul perioadei de la Moise la Cristos, sabatul a avut parte de aceste devoțiuni ceremoniale deoarece el a slujit și ca semn al legământului special pe care Dumnezeu l-a avut cu evreii (Exodul 31:12-17). Pedepsirea aspră a încălcării sabatului s-a datorat faptului că o asemenea acțiune dovedea dispreț față de relația specială din cadrul legământului pe care Dumnezeu o avea cu poporul Său. Însă odată cu venirea lui Cristos, acel legământ temporar cu evreii s-a încheiat, iar regulile suplimentare stricte și inflexibile date lui Moise în vederea păzirii sabatului și-au încetat și ele valabilitatea. De asemenea, odată ce Cristos a venit, toate simbolurile care indicau spre El au fost împlinite, ajungând să fie depășite. Nu este surprinzător că „sabatul” a fost mutat de Dumnezeu în prima zi a săptămânii, ziua învierii lui Cristos, care a semnalat reușita lucrării Sale de la Calvar. Este limpede că schimbarea aceasta a fost implementată de apostoli, care trebuie să fi fost îndemnați de Duhul Sfânt să procedeze ca atare, probabil pe baza faptului că Cristos li s-a arătat în mod succesiv în mai multe zile dintâi ale săptămânii, și de asemenea pe baza revelației.

În Coloseni 2:16-17, Pavel le spune convertiților neevrei că nu trebuie să permită niciunui iudaizator să-i aducă din nou în robia unor ritualuri iudaice anulate, nici să-i condamne pentru ignorarea acestora, în care se include și păzirea sabatului evreiesc, pentru că ele au fost doar „o umbră a lucrurilor viitoare”. Credincioșii coloseni au fost învățați să respecte noul sabat, Ziua Domnului, la fel cum au procedat și bisericile din Corint și Galatia (potrivit lui 1 Corinteni 16:1-2). Noua Zi a Domnului n-a perpetuat responsabilitățile suplimentare și ritualurile simbolice ale închinării date lui Moise, ci a păstrat esența vitală a poruncii a patra, care a inclus următoarele motive și scopuri:

(1) Rezervarea de către Dumnezeu a unei zile din șapte reprezintă un decret de la creație și de asemenea una dintre cele zece porunci, care face parte dintr-o lege morală durabilă, scrisă de degetul lui Dumnezeu.

(2) În consecință, întotdeauna trebuie să existe o zi de aducere aminte a creației.

(3) Trebuie să existe în continuare o zi dedicată închinării și învățăturii.

(4) Trebuie să existe în continuare o zi dedicată aducerii aminte și proclamării răscumpărării valabile în prezent prin Cristos. Proclamarea constituie un element specific al zilei, întrucât Cristos a arătat și a explicat în zilele de sabat lucrările lui Dumnezeu, și la fel trebuie să facem și noi prin evanghelizarea adulților și a copiilor.* Unul dintre motivele pentru care bisericilor le este atât de dificil să reînceapă programele de școală duminicală pentru tineri este din pricina trândăviei și recreerii care au invadat duminicile atâtor credincioși.

(5) Trebuie să existe în continuare o zi de odihnă pentru toți lucrătorii, astfel încât și ei să poată beneficia din (1) și (4). În felul acesta se va evita folosirea inutilă de către creștini a duminicii pentru îndeletniciri comerciale, fie că este vorba de magazine, restaurante, stații de alimentare sau facilități de recreere. (Deuteronomul 5:14: „Pentru ca și robul și roaba ta să se odihnească întocmai ca tine”.)

Mai trebuie să adăugăm la lista noastră alte două scopuri ale Zilei Domnului, acestea având o importanță covârșitoare. Ele sunt următoarele:

(6) Ca și sabatul, respectarea Zilei Domnului reprezintă o mărturie în fața lumii.

(7) Ea constituie de asemenea o practică modelatoare, sfințitoare, care ordonează prioritățile poporului lui Dumnezeu.

O mărturie și o rânduială modelatoare

Unul dintre efectele sabatului iudaic era mărturia pe care o depunea înaintea lumii păgâne. Am putea să ne imaginăm modul în care națiunile din jurul Israelului au reacționat atunci când au văzut cum se respectă sabatul. Într-un veac în care majoritatea oamenilor erau fermieri, ei cunoșteau dificultățile presupuse de activitățile cotidiene organizate astfel încât orice formă de muncă să fie oprită timp de o zi în fiecare săptămână. Fără îndoială că și-au spus: „Cum de acei evrei reușesc asta?” Acele națiuni păgâne au putut vedea o întreagă cultură organizată în jurul unei zile din șapte, cu scopul de a aduce închinare Dumnezeului adevărat, iar aceasta a fost o mărturie puternică.

La fel se prezintă lucrurile și pentru noi astăzi, când societatea în ansamblul ei nu are niciun sabat. „Cine sunt acești creștini”, ar putea întreba mirați oamenii, „care se opresc de la muncă și distracții duminica pentru a se putea închina? Vedem că bisericile sunt deschise și că acești oameni își celebrează Creatorul și se închină împreună.” Impactul unei asemenea mărturii asupra familiilor, colegilor și societății în ansamblul ei nu poate fi exagerat. Ziua Domnului este în parte rânduită de Dumnezeu tocmai pentru acest scop, ca realitatea credinței noastre să fie evidentă tuturor.

Ziua Domnului are de asemenea o influență considerabilă asupra sfințirii personale a credinciosului, un fapt care n-ar trebui să fie trecut cu vederea. Într-o zi din fiecare săptămână trebuie să ne ordonăm cu atenție prioritățile pentru a-L onora pe Dumnezeu, iar asta ne modelează să facem la fel în fiecare domeniu al vieții. O biserică în care Ziua Domnului este tratată cu ușurătate (un lucru tipic pentru unele dintre așa-numitele „megabiserici” din SUA și Marea Britanie, în care se includ și câteva care pretind că sunt „reformate”), care nu este deranjată de faptul că închinătorii merg după programul de dimineață la restaurant, iar apoi trec la activități de amuzament și recreere, precum practicarea golfului, mersul la piscină și implicarea în alte numeroase activități de relaxare, este o biserică ce tăgăduiește membrilor ei o rânduială deosebit de profundă care le modelează și formează caracterul lor creștin. Dacă ne supunem planurile noastre pentru această zi lui Dumnezeu, atunci ne vom aranja viețile și prioritățile în funcție de Cristos cu mai multă sârguință și conștiinciozitate în toate celelalte zile.

Trebuie să remarcăm cuvintele din Exodul 16:4, date de Dumnezeu lui Moise în legătură cu mana (chiar înainte de darea poruncilor). Dumnezeu a spus că rânduiala de sabat pentru strângerea manei a fost dată – „ca să-l pun la încercare și să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea.” Ziua Domnului este un test al ascultării, prin care suntem provocați în fiecare săptămână din viața noastră să ascultăm în mod voit și bucuros de voia Domnului. Nerespectarea ei duce la prăbușirea într-un mod de viață creștin în care propria persoană stă în centru, propria persoană este slujită și propria persoană este îngăduită, așa cum s-a întâmplat deja cu mulți. Ziua Domnului este deopotrivă o zi a oportunității spirituale și una a protecției spirituale pentru întreaga viață.

O învățătură actuală eronată

Înainte de a privi la flexibilitatea Zilei Domnului prin comparație cu sabatul evreiesc, trebuie să le răspundem învățătorilor care se dezic de reformatori, de puritani, de mărturisirile de credință și de majoritatea copleșitoare a creștinilor din generațiile anterioare, și susțin în schimb că porunca a patra nu mai este în vigoare astăzi și că nu ar fi repetată deloc în Noul Testament.

(1) În primul rând, observăm că, în mod cert, porunca a patra nu este abrogată (anulată) nicăieri în Noul Testament. Cele trei texte care sunt adeseori invocate în sprijinul anulării nu vorbesc nicidecum despre aceata.* În pasaje esențiale (precum Ioan 14:15, 21; 15:10; 1 Ioan 5:2-3) care vorbesc despre ascultarea de porunci, autoritatea lor întreagă, plenară, nemodificată este întotdeauna considerată indiscutabilă. Porunca a patra nu este niciodată retractată. Afirmațiile potrivit cărora porunca a patra ar ține doar de cadrul ceremonial sunt respinse prin simpla observare că ea a fost anunțată în grădina Eden, cu mult înainte de instituirea ceremoniilor.

Se cuvine de asemenea să menționăm că diminuarea poruncii a patra până când s-a ajuns la un statut limitat a început odată cu doctrina catolică medievală și este exprimată în Conciliul de la Trent 1545-1563.

(2) În al doilea rând, ni se spune de asemenea în epistola lui Iacov că cele zece porunci reprezintă o unitate indivizibilă. Nu le putem despărţi după bunul plac şi să ne lipsim de una dintre ele. În Iacov 2:8-12 poruncile sunt numite „legea”, fiind citate două dintre ele în mod specific. Mai apoi Iacov afirmă: „Căci, cine păzește toată Legea, și greșește într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” Este limpede că cele zece porunci reprezintă o unitate incontestabilă, o expresie integrală a standardelor sfinte ale lui Dumnezeu, din care nimeni nu poate să-și permită să extragă sau să separe nici măcar o componentă.

(3) În al treilea rând, Domnul a spus în mod explicit că „Sabatul a fost făcut pentru om” (Marcu 2:27) și, prin urmare, n-a fost menit doar pentru Israel. Cei care susțin că porunca a patra nu este menționată în Noul Testament nu reușesc să ia în considerare dimensiunile și anvergura universală a cuvintelor lui Cristos, atunci când aruncă sabatul la groapa de deșeuri a ceremonialelor evreiești.

(4) În al patrulea rând, și probabil că aspectul acesta este covârșitor, Mântuitorul a anunțat

că „Fiul Omului este Domn chiar și al Sabatului” (Marcu 2:28). Dacă Fiul veșnic al lui Dumnezeu l-a tratat ca proprietate personală, proclamându-Şi domnia asupra acestuia, cum se poate ca cineva să afirme că acest principiu al unei zile din șapte pentru Domnul a încetat și nu apare în Noul Testament? Ne putem imagina că Domnul ar fi pronunțat o declarație atât de măreață cu privire la un lucru pe care avea de gând să-l degradeze la nivelul unor ceremonii anulate? Cei care nu văd un principiu al sabatului în Noul Testament aplică o metodă ciudată de interpretare prin faptul că ignoră o afirmație colosală, fundamentală și cardinală făcută de Domnul gloriei.

Domnia lui Cristos asupra sabatului nu înseamnă nimic mai mult decât următoarele:

• El este proprietarul sabatului
• El este menit să fie centrul închinării din sabat
• El este interpretatorul corect (care schimbă ziua din săptămână și care îi modelează trăsăturile)
• El este custodele și perpetuatorul său.

(5) În al cincilea rând, trebuie să remarcăm faptul că apostolul Ioan a reluat în Apocalipsa 1:10

afirmația lui Cristos potrivit căreia El este Domn al sabatului, atunci când a scris celebrele cuvinte: „În ziua Domnului eram în Duhul...”

(6) În al șaselea rând, observăm pasajele din Noul Testament care identifică în mod specific prima zi a săptămânii drept ziua pentru închinarea creștină:

(a) Fapte 20:7, care se referă la biserica din Troa.

(b) 1 Corinteni 16:1-2, care menționează modul în care biserica din Corint și toate bisericile din Galatia au avut exact aceeași practică. Cunoaștem din Faptele Apostolilor că bisericile din Galatia le includeau pe cele din Pisidia, Antiohia, Iconia, Listra și Derbe, și fără îndoială că mai erau și altele. Mai mult, dacă bisericile din Galatia se închinau duminica, atunci nu încape îndoială că toate celelalte întemeiate de Pavel au procedat la fel. Pur și simplu nu este corect să se afirme că în Noul Testament nu se menționează o zi specifică pentru închinare și proclamare – care continuă principiul poruncii a patra.

(7) O a șaptea învățătură eronată care afirmă natura temporară a poruncii a patra este poziția

potrivit căreia aceasta nu este scrisă în conștiința fiecăruia (precum crima) și, prin urmare, nu poate constitui o chestiune morală. Răspundem acestei abordări greșite în cadrul anexelor la subiectul: „Este scrisă în conștiință?”

(8) O a opta învățătură eronată auzită astăzi este ideea potrivit căreia „libertatea creștină” ne scutește de aderarea la regula poruncii a patra, iar insistarea asupra acesteia reprezintă legalism. Însă doctrina libertății creștine nu include și libertatea de a ignora voia și poruncile lui Dumnezeu. Credincioșii nu sunt liberi să spună: „Recurg la libertatea mea creștină pentru a mă scuti de mărturisirea Evangheliei sau de rugăciune.” Oamenii înțeleg greșit adeseori ce este libertatea creștină, de aceea oferim o definiție la subsolul paginii, dar ea nu înseamnă libertatea față de ascultarea Cuvântului.*

Cristos stăpânește în prezent peste sabat

Dacă ziua Domnului este menită să reflecte spiritul și standardele vechiului sabat, ce fel de întindere, flexibilitate și excepții sunt posibile, și pe baza cărei autorități? Răspunsul se găsește în învățătura Domnului nostru, și ne îndreptăm spre textul fundamental, Marcu 2:27-28.

„Apoi le-a zis: «Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; așa că Fiul Omului este Domn chiar și al Sabatului».”

Această ultimă afirmație (apare și în Matei 12:8) reprezintă cheia înțelegerii sabatului în vremurile actuale. Cristos stăpânește peste sabat deoarece, prin venirea Sa, El a împlinit simbolistica sabatului evreiesc, a câștigat mântuirea noastră, iar apoi a pus stăpânire peste acea zi, umplând-o de o semnificație mai mare.

Cristos, ca Acela prin care sunt date rasei umane toate beneficiile, este proiectatul original al sabatului, și El a deținut dreptul de a-l interpreta. Evreii au adăugat numeroase reguli la sabatul vechi testamentar, transformându-l într-o îndatorire aspră și împovărătoare, iar acestea au fost anulate de Domnul. În Matei 12 ne este prezentată situația când El a trecut printr-un lan de grâu în ziua de sabat, iar ucenicii Săi au început să smulgă și să mănânce boabele. Fariseii care priveau s-au plâns de faptul că aceștia încălcau legea sabatului, însă Cristos le-a răspuns: „Oare n-ați citit ce a făcut David, când a flămânzit, el și cei ce erau împreună cu el?”

Domnul le-a spus fariseilor că greșeau, făcând referire la exemplul lui David care și-a hrănit oamenii cu ceea ce era destinat în exclusivitate preoților. A fost legitim ca ei să fie hrăniți într-un caz de urgență, întrucât regulile sabatului trebuie să se supună necesității. Întotdeauna situația a fost de asemenea natură încât acele lucruri care sunt esențiale au putut fi înfăptuite în timpul sabatului. În circumstanțe epuizante, într-o situație de urgență, David a fost îndreptățit să facă ceea ce a înfăptuit, chiar și în acele vremuri evreiești.

Vechiul Testament interzice secerișul în ziua de sabat, dar chiar și această regulă s-ar fi supus unei necesități absolute. Făcând referire la exemple de urgențe în ziua de sabat, Henry Bullinger, marele reformator elvețian din secolul al XVI-lea, a scris următoarele: „Dacă în ziua de sabat este permis să scoți din groapă o oaie, sau un bou aflat în pericol de a se îneca, tot așa, de ce să nu fie permis să se adune fânul sau porumbul și să se depoziteze, evitându-se astfel stricarea lor din pricina unei vremi nefavorabile, care ar fi, cel mai probabil, în dezavantajul lor dacă ar mai fi lăsate pe câmp? În situațiile de necesitate se acordă libertate.”*

În Matei 12:5 Domnul a făcut referire și la cerința legii lui Moise potrivit căreia preoții erau obligați să lucreze în ziua de sabat, munca lor având legătură cu închinarea, aceștia desacralizând în mod tehnic sabatul, dar munca lor sfântă era absolvită de regula sabatului. În pofida inflexibilității și interdicțiilor sale evidente, sabatul se supunea întotdeauna datoriei sau necesității speciale și faptelor de milostenie, potrivit celor spuse de Domnul. Este evident că așa stau lucrurile astăzi, însă termenul „necesitate” n-ar trebui să devină unul atât de elastic încât semnificația lui să fie extinsă la tot ceea ce noi dorim să facem, astfel încât dedicarea din toată inima a acestei zile lui Dumnezeu să fie ruinată. Trebuie să fie vorba despre o necesitate reală. Oamenii ar trebui să fie preocupați în mintea și inima lor să onoreze Ziua Domnului, însă uneori există anumite circumstanțe excepționale.

 Ce n-ar trebui să facem

Standardul pentru Ziua Domnului este exprimat succint în marile mărturisiri de credință protestante. Oamenii „ar trebui să intre în repaus întreaga zi în privința muncii, vorbirii și gândurilor lor care țin de statutul lor lumesc de angajați și în privința recreerilor”, și „să fie ocupați pe tot parcursul zilei cu acțiuni publice și private de închinare”. În consecință, care sunt excepțiile posibile?

Să fim practici. Să zicem că mașina ta rămâne fără combustibil în Ziua Domnului, și este greșeala ta dacă se întâmplă aceasta, întrucât ar fi trebuit să te ocupi de alimentare în ziua precedentă, iar asta din patru motive: (1) pentru a evita distragerile lumești; (2) pentru a evita să arăți altora un exemplu greșit; (3) pentru a evita susținerea inutilă a unor angajați în ziua de odihnă și închinare; (4) pentru a onora și a respecta principiul sabatului. Cu toate acestea, dacă te afli la ananghie, și este o chestiune de necesitate ca să nu rămâi singur într-un loc pustiu, atunci ar trebui să te reîntorci la stația de alimentare în Ziua Domnului, dar n-ar trebui să faci din asta un obicei. Nu vei fi comis un păcat moral, dar n-ar trebui să-ți îngădui niciodată să aluneci într-o atitudine a desconsiderării față de Ziua Domnului.

În cazul evreilor, lipsa de respect față de sabat a atras asupra lor o pedeapsă cumplită, deoarece sabatul reprezenta semnul legământului, iar încălcarea lui însemna respingerea acelui legământ. În contrast, Ziua Domnului nu este semnul respectivului legământ evreiesc, iar nesocotirea ei nu echivalează cu respingerea relației noastre cu Dumnezeu. Cu toate acestea, a desconsidera voit Ziua Domnului constituie o încălcare a poruncii a patra, pe care creștinii ar trebui să o adopte cu bucurie și de bunăvoie ca parte a legii desăvârșite a libertății.

Dacă o persoană sau o familie sunt lipsite de hrană și nu este nimeni la care ar putea să apeleze, vor trebui să meargă la magazin în Ziua Domnului. S-ar putea să fie pregătite să postească, deși copiii mici din respectiva familie n-ar trebui să fie supuși unei asemenea practici, însă astfel de îndeletniciri ar trebui să fie ultimele lucruri pe care să ni le dorim să le facem. N-ar trebui niciodată să ne planificăm să ne facem cumpărăturile în Ziua Domnului, însă ziua de sabat este supusă necesităților autentice.

Dacă mergi în concediu, n-ar trebui să-ți plănuiești să călătorești cu trenul sau cu avionul în Ziua Domnului, pentru că așa ceva nu reprezintă o necesitate, și cu siguranță că este în afara spiritului de a ţine o zi pentru Domnul. Prin urmare, acesta este un act de neascultare și de indiferență față de cerința lui Dumnezeu. De asemenea, un asemenea demers ar sprijini atitudinea de nepăsare a industriei călătoriilor față de Ziua Domnului. Domnul Isus Cristos a arătat că sabatul poate ceda locul necesității, dar trebuie să fie o necesitate din perspectiva unei conștiințe bune.

Este oare o necesitate ca o familie tânără de credincioși să se lase ademenită de călătorii școlare, zile de tabără și de sport, care le va scoate din agendă Ziua Domnului? Ar trebui să se organizeze celebrări ale zilelor de naștere în Ziua Domnului? Bineînțeles că nu, deoarece unul dintre scopurile majore ale sabatului creștin constă în așezarea unor decizii înaintea celor din poporul lui Dumnezeu, așa încât ei să-L poată alege, iar în consecință să-L mărturisească pretutindeni în jurul lor. Thomas Watson a afirmat cu multă iscusință despre sabatul evreiesc că „respectarea acestei zile a fost un măreț semn distinctiv al religiei lor”, și la fel se aplică și astăzi.

Restaurantele și duminica

Numeroși creștini, cu mult mai mulți în Statele Unite decât în Marea Britanie, merg în restaurante duminica pentru a lua cina, dar poate fi inclusă aceasta în categoria necesităților? Mai mult, în felul acesta se susține o industrie inutilă de catering care disprețuiește Ziua Domnului și constrânge personalul să lucreze, contrar decretului dat la creație și poruncii a patra. Puritanii permiteau gătitul acasă, indicând spre soacra lui Simon Petru care s-a îngrijit de Mântuitorul în ziua de sabat (dar nu și ospătarea, sau servirea unei mese foarte pompoase).

Cunoaștem despre anumiți pastori din SUA care nici n-ar visa să angajeze lucrători în Ziua Domnului, dar în acea zi ei merg la restaurante care fac asta. Nu este oare o gândire inconsecventă? Practica servirii mesei în oraș duminica n-a fost deloc aprobată de evanghelici în trecut. Este ceva ce a fost acceptat într-o măsură considerabilă doar după anii ’60, iar răspândirea sa recentă i-a cuprins pe creștinii din alte părți ale lumii.

Duminica, la Metropolitan Tabernacle un mare număr de persoane își aduc prânzul și-l pun în sălile de la subsol, pentru ca la finalul slujbei să poată participa la lucrarea duminicală pentru copii, și nu suntem nici pe departe singura biserică în care se întâmplă asta. Dacă intenționăm să-i aducem pe cei pierduți la casa lui Dumnezeu în Ziua Domnului și să-L proclamăm tuturora, nu este drept să încurajăm industria și angajarea inutilă în această zi. Același tipar de gândire se aplică achiziționării de ziare duminica. Ar trebui să fim scrupuloși în privința acestor chestiuni, dar cu toate acestea, așa cum spune și vechiul proverb, Ziua Domnului „trebuie să fie respectată nu într-un duh al legii, ci în duhul liber al Evangheliei”.

Cum rămâne cu vizionatul de programe la televizor duminica? Ei bine, dacă nu urmează să asculte câteva știri sau ceva similar, cu siguranță că este complet zadarnic pentru un credincios să pornească un instrument de distracție publică în ziua de duminică. Aș îndemna cu tărie pe toţi cei ce rostesc Numele lui Cristos să țină televizorul închis în Ziua Domnului, pentru că, deși unora li se va părea ceva legalist, a respecta regula evitării televizorului duminica va da posibilitatea de a onora și a sfinți această zi printr-o gândire și părtășie creștină. Fără îndoială că trecerea la activități distractive seculare în Ziua Domnului reprezintă o încălcare clară a principiului permanent al sabatului.

Concertele (în care se includ și așa-numitele cantate creștine) sunt în mod cert nepotrivite, și este atât de tragic că astăzi multe servicii de închinare sunt menite să fie spectacole de divertisment!

Unii trebuie să lucreze în Ziua Domnului, și nu discutăm aici despre situații ușoare, precum fapte ale milosteniei făcute de medici sau asistente, ci despre alte locuri de muncă. Numeroși credincioși sunt constrânși să lucreze în Ziua Domnului, altminteri n-ar mai putea lucra deloc, și cu toate că îşi doresc din toată inima să nu fie asta situația. Este greșit? Nu și dacă este vorba despre o necesitate imposibil de evitat. Dacă nu pot obține nicio altă slujbă pentru a-și întreține familiile, nu putem să-i judecăm, întrucât se află într-o situație foarte asemănătoare cu nenumărați sclavi convertiți la creștinism din vremurile Noului Testament și de mai târziu.

 Spurgeon și angajații de duminica

În vremea lui Spurgeon, mulți membri ai congregației sale lucrau ca slujitori în mari gospodării victoriene și reușeau să participe doar la un singur serviciu de închinare în fiecare săptămână, iar deseori nici măcar atât. Părăsirea muncii le-ar fi anulat orice referință înaintea altor angajatori (o necesitate în acele zile) și i-ar fi lăsat fără mijloace materiale. Multe dintre cele 600 de femei tinere din faimoasa clasă biblică a d-nei Bartlett erau servitoare care puteau fi prezente doar o dată la două sau trei săptămâni. În prezent cunoaștem situația unor bărbați care lucrează pe ture lungi în posturi de securitate, și știm cât de mult și-ar dori să fie liberi pe toată durata Zilei Domnului, dar nu se poate. Biserica lui Isus Cristos îi susține, nu îi dă la o parte pe cei a căror credinţă trebuie să fie trăită în circumstanțe dificile.

Din când în când, unei persoane cu program normal de weekend i se cere să lucreze duminica, în situații precum bilanțul anual sau pregătirea pentru controlul contabil, și nu este cale de ieșire. Înțelegem o astfel de situație, mai ales în situaţia în care persoana respectivă ar fi concediată dacă nu s-ar prezenta la serviciu.

Cum rămâne cu studenții care-și finalizează proiectele sau își revizuiesc materia pentru examen? Este necesar ca ei să trudească în Ziua Domnului sau este o povară pricinuită de propria persoană din cauză că nu a fost parcursă suficientă materie în zilele precedente, iar astfel se ajunge la strâmtorare întrucât data limită pentru proiecte sau ziua examenului urmează peste o zi sau în câteva zile? Este oare cu adevărat o necesitate sau a devenit o necesitate ca urmare a faptului că niciodată nu s-a avut în minte importanța Zilei Domnului și nu s-a plănuit niciodată respectarea acesteia prin a-și face în prealabil munca? Ziua Domnului face loc necesității, dar n-ar trebui să îngăduim ca orele ei să fie furate de probleme generate de propria persoană, care țin de indisciplină, proastă organizare sau recreere excesivă în finalurile de săptămână.  

Din moment ce Metropolitan Tabernacle își are propria librărie, trebuie să o luăm în discuție. Reprezintă deschiderea ei în Ziua Domnului „o necesitate”? De fapt, ea este deschisă doar după încheierea serviciului de seară pentru a susține lucrarea Domnului. Deschiderea ei în Ziua Domnului reprezintă o activitate nonprofit, desfășurată de voluntari, cu scopul de a asigura disponibilitatea materialelor tipărite pentru vizitatori și pentru a le da posibilitatea să-și procure materiale audio-video și literatură la care n-ar avea acces în mod normal. Materialele audio-video non-profit sunt vândute la încheierea tuturor serviciilor, deoarece ele reprezintă o extensie clară a lucrării de predicare despre care se va discuta în următorul paragraf.

Observăm din nou regula sabatului pentru slujirea Domnului în Matei 12:5: „Sau n-ați citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoții calcă Sabatul în Templu, și totuși sunt nevinovați?” Preoții lucrau, la fel cum procedează și predicatorii de astăzi. Nu disprețuim Ziua Domnului atunci când ne implicăm în lucrarea lui Dumnezeu.

În Matei 12:11 apare de asemenea o categorie de muncă permisă, menționată deja, pe care o numim „fapte ale milosteniei”. Avem diferite fapte de necesitate care de asemenea au legătură cu slujirea lui Dumnezeu, cum ar fi vizitarea celor bolnavi și ajutorarea altora în situații de urgență. Dacă vechiul sabat a permis asemenea activități, la fel se va întâmpla și în cazul standardelor mai blânde stabilite Zilei Domnului.

Se ridică și întrebarea folosirii transportului public pentru a ajunge la biserică în Ziua Domnului. S-ar putea ca, până și în aceste vremuri de saturare a pieței proprietarilor de mașini, să fie necesar ca unii să prindă un autobuz sau să folosească metroul. Oare astfel de acțiuni nu încurajează și susțin industria din timpul duminicii? Nu neapărat, deoarece transportul public local nu este la fel ca transportul aerian din perioada concediului. S-ar putea argumenta că o anumită parte a transportului public reprezintă o componentă esențială a sistemului rutier al societății moderne și trebuie să fie păstrat.* În mod cert, acesta este folosit de oameni pentru deplasări în scopuri strict recreative și comerciale, dar situația impune desfășurarea sa într-o anumită măsură.

Au apus demult zilele când puteai merge pe jos oriunde aveai nevoie. În prezent, societatea este organizată în comunități de dimensiunea orașelor, iar aceste orașe cresc tot mai mult. Adeseori trăim acolo unde suntem nevoiți să trăim, din pricina prețurilor locuințelor sau a plasamentului social, și nu putem achiziționa sau închiria locurile unde ne-am dori să locuim. Nu putem pur și simplu să ne reamplasăm mai aproape de bisericile noastre, și prin urmare suntem obligați să călătorim. Având atât de puține biserici sănătoase și atât de mari distanțe de parcurs deopotrivă în mediul rural și în cel urban, la care se adaugă pericolele unor crime violente din centrele orașelor, oamenii sunt obligați să folosească transportul public, și de aceea se poate argumenta că libertatea necesității se aplică în această privință. Dacă totuși decidem să folosim autobuzul sau trenul duminica pentru că ni s-a oferit un bilet de călătorie pentru o deplasare de recreere, fără îndoială că așa ceva nu ar intra în categoria unei necesități.

 Schimbarea zilei în cea de duminică

Începând cu Ioan 20:1, avem parte de îndrumare în privința chestiunii dacă sabatul creștin trebuie să fie a șaptea zi a săptămânii sau prima zi a săptămânii. Răspunsul dat de-a lungul secolelor de toți creștinii, cu excepția unei minorități reduse, s-a referit la prima zi. Autoritatea pentru această poziție constă în exemplul bisericii din Noul Testament, care a fost, fără îndoială, poruncit de Dumnezeu prin apostoli. Ziua specială pentru creștini a fost distinsă de sabatul evreiesc și stabilită în ziua învierii lui Cristos.

Domnul a înviat din morți în prima zi a săptămânii, iar în Ioan 20:19 și 26 observăm că alte apariții ale Domnului înviat au avut loc în mod repetat tot în prima zi a săptămânii. Versetul 19 afirmă: „În seara aceleiași zile, cea dintâi a săptămânii, pe când ușile locului unde erau adunați ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor.” El stă în mijlocul alor Săi și proclamă pacea peste ei, în ceea ce a ajuns să fie numit, „Ziua Domnului”.

Versetul 26 spune: „După opt zile... a venit Isus.” Noi am spune după șapte zile, însă evreii începeau numărătoarea în prima zi și terminau în ultima zi așa încât șapte devenea opt. Intenţia textului este de a transmite că Domnul a apărut chiar în duminica următoare. Credem că menirea a fost de a le arăta ucenicilor că ziua aceasta urma să fie ziua de celebrare a învierii. În timp ce sabatul evreiesc aduce aminte de scoaterea din Egipt (Deuteronomul 5:15), sabatul creștin urma să se concentreze asupra zilei de înviere, care a fost dovada victoriei și a succesului de la Calvar.

Așa cum am observat deja, în Fapte 20:7 învățăm puțin mai mult despre această zi specială de înviere. „În ziua dintâi a săptămânii, eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor și și-a lungit vorbirea până la miezul nopții.”

Evident că aceasta a fost versiunea creștină a sabatului, care nu mai este ziua a șaptea a săptămânii, ci prima. Luca a fost martor ocular la scena de mai sus și aici avem întâia referire din Noul Testament la un serviciu distinct de închinare creștin care include Cina Domnului.

O dovadă suplimentară în sprijinul unui „sabat” creștin în întâia zi a săptămânii a fost deja oferită, anume 1 Corinteni 16:1-2, unde Pavel menționează că nu doar Corintul, ci și toate bisericile din Galatia se întâlneau în prima zi a săptămânii. Bine-cunoscutele cuvinte ale apostolului Ioan din Apocalipsa 1:10 implică în mod suplimentar un „sabat” distinctiv pentru creștini în Ziua Domnului, fiind vorba fără îndoială despre ziua învierii Domnului, întâia zi a săptămânii. În Scriptură nu există afirmații lipsite de sens și ni se spune mai ales că într-o astfel de zi Ioan a fost învățat lucruri mărețe.

Martirul Ignație, care a trăit între anii 30 şi 107 d.Cr., al treilea slujitor al bisericii din Antiohia și probabil un discipol de-al lui Ioan, a scris: „Fiecare prieten al lui Cristos trebuie să respecte Ziua Domnului ca pe o sărbătoare, în calitate de zi a învierii, regina și stăpâna tuturor zilelor săptămânii.”

Termenul „Ziua Domnului” indică plin de forță modul în care trebuie să petrecem această zi. Este pentru El, și Îl are pe El în centru. Nu este pentru noi, nici pentru plăcerile noaste pământești, nici pentru răsfățul personal, nici pentru distracția sau jocurile noastre. Este destinată bucuriilor spirituale, învățării, slujirii și părtășiei cu El.

Avertizări privitoare la neglijarea sabatului

În această broșură am afirmat în repetate rânduri că respectarea regulilor suplimentare din legea ceremonială atașate sabatului din Vechiul Testament după Moise nu este prescrisă epocii creștine, însă responsabilitatea esențială din Exodul 20:9-11 se păstrează – renunţarea la muncă, în măsura în care se poate, în vederea dedicării zilei lui Dumnezeu. În acest context, avertizările din Vechiul Testament privitoare la încălcarea sabatului încă apasă greu asupra credincioșilor.

Ieremia spune – „Dar, dacă nu veți asculta când vă poruncesc să sfințiți ziua Sabatului, să nu duceți nicio povară [să nu vă faceți comerțul] și să n-o aduceți înăuntru pe porțile Ierusalimului în ziua Sabatului [pentru negustorie], atunci voi aprinde un foc la porțile cetății, care va arde casele cele mari ale Ierusalimului și nu se va stinge” (Ieremia 17:27).

Oare considerăm că asemenea pasaje precum cel de mai sus sunt pur istorice, lipsite de orice relevanță pentru vremurile creștine? Cuvintele lui Pavel ar trebui să ne corecteze: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor” (1 Corinteni 10:11). Anumite forme de pedepsire sunt inevitabile atunci când credincioșii desconsideră în mod persistent și intenționat toate obligațiile „sabatice”, respingând influența sfințitoare și modelatoare a acestora. Noi credem că va fi aplicată o disciplinare și asupra statului secular care neglijează și năruie oportunitățile din Ziua Domnului, însă judecata începe cu cercul celor credincioși.

Numeroase biserici care cred Scriptura nu mai tratează cu seriozitate Ziua Domnului, prin faptul că organizează spectacole și activități recreative, anulează serviciile de seară și lasă ca școlile duminicale să se stingă și să dispară, întrucât interferează cu timpul liber. Membrii procedează după cum doresc, și oriunde prevalează această delăsare, rezultatul este o superficialitate și o lumificare spirituală extremă, iar asta se întâmplă deja sub ochii noștri.

O altă avertizare se găsește în Ezechiel 20:13: „Dar casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva Mea în pustiu. N-au urmat legile Mele, ci au lepădat poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele, și Mi-au pângărit peste măsură de mult Sabatele Mele.” Pentru toate aceste lucruri unei generații nu i s-a permis să intre în țara promisă. Oare nu vom fi supuși noi de Domnul unei anumite forme de disciplinare dacă tratăm cu ușurătate Ziua Domnului?

Detaliile din vremurile Vechiului Testament privitoare la păzirea sabatului nu mai sunt în vigoare, însă duhul cinstirii unei zile speciale continuă, preocupările recreative și munca inutilă fiind date la o parte în favoarea Zilei lui Dumnezeu de închinare și proclamare. Avertizările profeților încă reflectă dezaprobarea Domnului față de abuzarea acestei zile.

Neemia 13:17-18 afirmă – „Am mustrat pe mai marii lui Iuda și le-am zis: «Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceți, pângărind ziua Sabatului? Oare n-au lucrat așa părinții voștri, și nu din pricina aceasta a trimis Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi și peste cetatea aceasta? Și voi aduceți din nou mânia Lui împotriva lui Israel, pângărind Sabatul?»” Acestea sunt pasaje solemne și n-ar trebui să credem că ele descriu o atitudine și o preferință a Domnului pe care le-a abandonat în vremurile actuale. Reglementările și ceremoniile prevăzute de lege nu mai sunt valabile, însă principiul dedicării față de o zi de închinare și proclamare rămâne cel mai important pentru noi astăzi.

Promisiuni privitoare la ţinerea sabatului

Într-o notă mai pozitivă ne referim la Isaia 56:2 – „Ferice de omul care face lucrul acesta și de fiul omului care rămâne statornic în el păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, și stăpânindu-și mâna ca să nu facă niciun rău!” Versetele următoare spun că neevreii și străinii vor fi la rândul lor binecuvântați dacă vor păzi sabatul, deoarece – „de voi da în Casa Mea și înăuntrul zidurilor Mele un loc și un nume mai bune decât fii și fiice; le voi da un nume veșnic, care nu se va stinge.”

Isaia 58:13-14 reîntărește promisiunea: „Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-L vei cinsti neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, și Eu te voi sui pe înălțimile țării...”

Promisiunea este că vom cunoaște părtășia cu Dumnezeu într-o modalitate nouă în ziua Sa și vom răspândi Evanghelia departe, asemenea unor cuceritori triumfători care se luptă pentru suflete. Câte elemente legate de onorarea sinceră a Zilei lui Dumnezeu!

Întregul text din Isaia 58 este deopotrivă o mustrare adresată evreilor și o profeție pentru biserica din viitor a lui Cristos. El se concentrează asupra Zilei de Ispășire anuală, singura zi de post specificată în Vechiul Testament. Aceasta trebuia să fie tratată ca și cum ar fi fost o zi de sabat, iar Isaia arată modul în care ei ar fi trebuit să păzească acest „sabat”. În același timp, profetul evanghelic arată cum urma să fie sabatul Noului Testament o zi a eliberării de poverile spirituale (versetul 6), o zi a dăruirii de hrană spirituală celor înfometați și de veșminte ale dreptăţii celor goi (versetul 7), o zi a răspândirii de lumină și de glorie spirituală (versetul 8), o zi a mijlocirii pentru cei pierduți (versetul 9), o zi a preocupării față de sufletele întristate (versetul 10), o zi a căutării îndrumării venite de sus și a edificării bisericii (versetele 11-12).

„Dacă păziți poruncile Mele”, a spus Domnul, „veți rămâne în dragostea Mea.” Iar ucenicul pe care-L iubea Isus a spus: „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele.”* Aceste porunci reprezintă legea morală permanentă cuprinsă în cele zece porunci, iubite și decretate de Dumnezeu, care nu trebuie să fie niciodată anulate de noi, și respectate în mod desăvârșit de Cristos în vederea justificării noastre. A patra dintre aceste porunci morale este destinată îndeosebi pentru binecuvântarea și înnobilarea noastră, și trebuie să o cinstim cu o mare dorință și anticipare pentru tot restul zilelor noastre, și din dragoste față de Mântuitorul nostru. Este ziua Lui.

Esența poruncii a patra

(1) Rezervarea de către Dumnezeu a unei zile din șapte reprezintă un decret dat la creație și, de asemenea, una dintre cele zece porunci, care face parte dintr-o lege morală durabilă, scrisă de degetul lui Dumnezeu.

(2) În consecință, întotdeauna trebuie să existe o zi de aducere aminte a creației.

(3) Trebuie să existe în continuare o zi dedicată închinării și învățăturii.

(4) Trebuie să existe în continuare o zi dedicată aducerii aminte și proclamării răscumpărării valabile în prezent prin Cristos. Proclamarea constituie un element specific al zilei, întrucât Cristos a arătat și a explicat în zilele de sabat lucrările lui Dumnezeu, și la fel trebuie să facem și noi prin evanghelizarea adulților și a copiilor.* Unul dintre motivele pentru care bisericilor le este atât de dificil să reînceapă programele de școală duminicală pentru tineri este din pricina trândăviei și recreerii care au invadat duminicile atâtor credincioși.

(5) Trebuie să existe în continuare o zi de odihnă pentru toți lucrătorii, astfel încât și ei să poată beneficia din (1) și (4). Aceasta va preveni folosirea inutilă de către creștini a duminicii pentru îndeletniciri comerciale, fie că este vorba de magazine, restaurante, stații de alimentare sau facilități de recreere. (Deuteronomul 5:14: „Pentru ca și robul și roaba ta să se odihnească întocmai ca tine”.)

(6) Ca și sabatul, respectarea Zilei Domnului reprezintă o mărturie în fața lumii.

(7) Ea constituie de asemenea o practică modelatoare, sfințitoare, care ordonează prioritățile poporului lui Dumnezeu.

Articol preluat din broșura Adu-ți aminte de Ziua Domnului de Peter Masters (Editura Făclia, Oradea, 2012). 

© Editura Făclia, 2012

Preluarea acestui articol de pe situl Editurii Făclia este strict interzisă fără permisiunea scrisă a editurii

* Calvin a considerat că, deși sabatul fusese uitat în rândul națiunilor păgâne, a rămas în uz între cei din seminția lui Avraam, ajungând însă „aproape uitat”.

* Ioan 5:1-18; Luca 4:31; 6:6-11; 13:10-17; 14:1-5.

* Acestea sunt Romani 14:3-6, Galateni 4:9-10 și Coloseni 2:16-17. Astfel de texte îi avertizează pe convertiții dintre neevrei care țineau Ziua Domnului să nu se lase subminați de „iudaizatori” în vederea adoptării obiceiurilor evreiești, inclusiv sabatul, ca modalitate de dobândire a mântuirii. Dependența lor trebuia să fie în exclusivitate de Calvar. În Romani 14 Pavel îndeamnă să nu se facă niciun fel de presiune asupra evreilor convertiți care nu pot să renunțe la legile privitoare la mâncare și zilele de sărbătoare evreiești, atâta vreme cât nu consideră că aceste obiceiuri contribuie la mântuirea lor. Nicio exegeză temeinică nu va concluziona că aceste texte sunt împotriva poruncii a patra așa cum este ea exprimată prin Ziua Domnului.

* Doctrina libertății creștine se referă la libertatea unei intrări neîngrădite înaintea lui Dumnezeu, fără aportul unui preot sau mijlocitor, cu excepția lui Cristos Domnul. Ea include și următoarele forme de libertate:

• libertatea față de vinovăție și condamnare.
• libertatea față de legile ceremoniale, nu morale, din epoca mozaică.
• libertatea față de sclavia generată de stăpânirea sau autoritatea păcatului, a lumii sau a diavolului.
• libertatea față de teama morții.
• libertatea față de stăpânirea autorităților religioase.

Libertatea creștină nu include scutirea de vreo datorie stabilită în Cuvântului lui Dumnezeu.

* Bullinger comenta pasajele din Matei 12:11-12 și Luca 14:5.

* De pildă, angajații spitalelor și ai altor servicii esențiale trebuie să călătorească. De asemenea, în orașe, familia extinsă este adeseori răspândită inevitabil la distanțe mari, iar oamenii trebuie să-i viziteze pe cei vârstnici și neputincioși.

* Ioan 15:10; 1 Ioan 5:3.

* Ioan 5:1-18; Luca 4:31; 6:6-11; 13:10-17; 14:1-5.