Cinci chei esențiale

„Scrise cu degetul lui Dumnezeu” (Exodul 31:18).

 Traducere din limba engleză de

Pastor Daniel Suciu 

„Așa că Legea, negreșit, este sfântă și porunca este sfântă, dreaptă și bună”

(Romani 7:12).

Într-o casă spațioasă, dar dărăpănată, folosită drept centru creștin de conferințe, un grup mic de oameni discutau în tihnă și, la un moment dat, au ajuns la subiectul celor zece porunci. Un student care participa la discuţie, adresându-li-se pe un ton prudent ca și cum n-ar fi vrut să ofenseze, a afirmat că, din perspectiva lui, cele zece porunci nu erau foarte provocatoare sau utile pentru sfințirea personală, întrucât ele au strict de-a face cu păcate extreme, precum idolatria, adulterul, furtul sau uciderea. Deşi admitea că acestea menționau sabatul și minciuna, era nedumerit de lipsa unor reguli privitoare la mândrie, egoism sau irascibilitate, fără a mai menționa alte păcate cu care se lupta.

O persoană mai în vârstă din încăpere a afirmat că, probabil, cele zece porunci nu erau destul de specifice, astfel încât putea înțelege cum de și-a închipuit tânărul bogat că le-a păzit pe toate. O altă tânără le considera prea negative şi ar fi dorit nişte sfaturi pozitive privitoare la modul în care ar trebui să trăiască, asemenea celor găsite în fericirile din Predica de pe Munte sau în roadele Duhului exprimate de Pavel: dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, și așa mai departe. Fără îndoială că acestea au fost mai relevante pentru creștini.

Toți acești oameni erau creștini sârguincioși care n-ar fi intenționat niciodată să discrediteze vreun pasaj din Biblie. Un pastor din grup s-a lansat apoi într-o apărare a poruncilor, arătând că ele reprezintă sursa și sumarul tuturor celorlalte pasaje din Biblie care vorbesc despre trăirea sfântă și că ele acoperă orice păcat imaginabil – inclusiv mândria și mânia. A schițat rolul, dimensiunea și trăsăturile pozitive ale acestora, descriind modul perfect în care ele slujesc creștinului modern în preocuparea acestuia pentru sfințenie și formarea caracterului.

Autorul acestei cărți nu a fost pastorul de mai sus, însă conţinutul următoarelor câtorva pagini este tipul de răspuns pe care l-ar fi putut da, transpus într-o formă mai amplă. Cartea de față va stabili pe scurt cinci aspecte pe care este vital să le cunoaştem cu privire la aceste porunci, dacă dorim să înțelegem amploarea și adâncimea lor plenare. Pe scurt, cele cinci chei pentru înțelegerea poruncilor sunt următoarele:

În primul rând, ele reflectă caracterul lui Dumnezeu. Iată un motiv solid pentru a le respecta și a le studia!

În al doilea rând, ele își păstrează și astăzi autoritatea deplină. Este foarte important de știut că ele tronează peste vechile decrete ceremoniale și civile date pentru o vreme copiilor lui Israel.

În al treilea rând, ele au fost concepute pentru creștini. Desigur că ele sunt imperative pentru întreaga omenire, însă atunci când conținutul lor plenar este recunoscut, ele vor fi relevante îndeosebi pentru persoanele creștine, asigurând reguli pentru închinare și pentru structura bisericii.

În al patrulea rând – și această cheie are un efect dramatic asupra modului în care aplicăm poruncile – fiecare dintre ele include o întreagă familie de păcate.

În al cincilea rând, aceste porunci, deși exprimate mai ales într-o formă negativă, sunt de asemenea porunci referitoare la implementarea virtuților opuse. Cu precădere, ultimele două chei revoluționează modul nostru de întrebuințare a acestui măreț cod pentru sfințenie.

Nimic nu se compară cu aceste porunci în capacitatea de a stimula creşterea în sfințenie, odată ce mințile noastre vor fi pregătite să înțeleagă tot ceea ce ele ne învață. În Noul Testament citim că păzirea lor reprezintă o acțiune de dragoste față de Cristos (Ioan 14:15) și, de asemenea, temelia siguranței (1 Ioan 3:18-19). Este adevărat că respectarea lor nu poate mântui nici măcar un suflet, însă pentru credincioșii mântuiți prin har doar pe baza credinței în Cristos, acestea sunt neprețuite. Cartea de față va urma cele cinci chei biblice ca metodă de înțelegere a bogățiilor „legii împărătești”.

Poruncile reflectă caracterul lui Dumnezeu

În primul rând, este esențial să se conștientizeze că toate cele zece porunci izvorăsc direct din caracterul etern al Dumnezeului sfânt și Îl oglindesc. Nu trebuie să le privim ca pe o primă versiune inferioară a legii lui Dumnezeu; ca pe un cod primitiv a cărui valabilitate se limitează la vremea Vechiului Testament. Ele au fost numite, în mod eronat, reguli temporare stabilite pentru a menține ordinea în rasa umană în timp ce aceasta trăiește într-o lume depravată, însă ele sunt mult mai mult decât atât. Datorită faptului că ele oglindesc caracterul perfect al lui Dumnezeu, vor constitui etalonul după care va fi judecată lumea și, de asemenea, regula permanentă de viață pentru poporul răscumpărat.

Până și Charles Hodge, marele teolog american din secolul al XIX-lea, pierde din vedere acest aspect vital atunci când afirmă că poruncile care vorbesc despre crimă, căsătorie și proprietate nu au relevanţă decât pentru viața prezentă și, în consecință, nu sunt „fundamentate pe natura esențială a lui Dumnezeu”. Această perspectivă este în dezacord cu poziția tradițională a comentatorilor biblici și limitează drastic aplicabilitatea personală a celor zece porunci. Odată ce înțelegem că toate poruncile reflectă caracterul sfânt al lui Dumnezeu, conștientizăm că natura noastră lăuntrică trebuie modelată de acestea.

De pildă, înțelegem că porunca a șasea condamnă crima deoarece stă în caracterul neschimbător al lui Dumnezeu să protejeze și să Se raporteze cu blândețe la poporul Său. Dumnezeu Însuși va respecta pentru totdeauna în gloria eternă porunca a șasea întrucât niciunul dintre cei din poporul Său nu va pieri. Stă în caracterul lui Dumnezeu să nu rănească și nici să nu distrugă pe cineva, cu excepția pedepsirii drepte a păcatului. Moise (așa cum vom vedea) leagă păcatul uciderii de cel al răpirii libertății cuiva și de nimicirea demnității unor părinți vârstnici. Ori de câte ori cineva este disprețuit sau zdrobit emoțional, se comite ceva similar crimei. Motivul principal pentru care un asemenea gest este rău stă în faptul că acesta contravine caracterului lui Dumnezeu, care este dragoste. Noi trebuie să ne asemănăm mai mult cu El în bunătate – o aplicație evidentă atunci când înțelegem că fiecare poruncă se bazează pe caracterul Dumnezeului nostru glorios.

În mod similar, porunca a șaptea reflectă credincioșia lui Dumnezeu. Interzicerea adulterului nu reprezintă doar un ajutor pentru reglementarea comportamentului sexual uman în această lume rea. Ea este o cerință care va fi respectată perfect (în cel mai înalt sens) toată veșnicia de către Dumnezeu și poporul Său răscumpărat, întrucât va fi o deplină loialitate reciprocă. Odată ce înțelegem că această poruncă izvorăște din caracterul lui Dumnezeu, constatăm că anvergura ei depăşeşte cu mult cadrul familiei și nu suntem surprinși atunci când Isaia, Ieremia, Pavel și Iacov (printre alți scriitori inspirați) folosesc această poruncă pentru a vorbi despre responsabilitatea loialității spirituale.

Porunca a opta – „Să nu furi” – reflectă de asemenea caracterul minunat al lui Dumnezeu, Cel care este marele dătător, nu prădător al oamenilor. Binecuvântările Sale sunt nenumărate și gratuite, iar poporul lui Dumnezeu este chemat să fie asemenea Lui prin a dărui, nu a absorbi, a strânge sau a irosi resursele (și forța emoțională a) altora. Aplicabilitatea poruncii a opta trece dincolo de actul de hoție fizică. (În mod tragic, mulți creștini care nu au furat niciodată ceva material sunt simpli trecători prin bisericile lor pe care le împovărează și, prin urmare, sunt hoți, întrucât nu contribuie cu nimic la mărturia sau efortul spiritual al acestora.) Porunca a opta se bazează pe caracterul infinit milostiv al lui Dumnezeu.

Aceste exemple asigură doar o frântură din aplicația pastorală plenară care iese în evidență de îndată ce înțelegem că poruncile sunt o expresie a caracterului și a preferințelor Dumnezeului Atotputernic. Dar cum putem fi atât de siguri că ele oglindesc caracterul lui Dumnezeu? Răspunsul este că Dumnezeu a afirmat asta, întrucât, atunci când i-a poruncit lui Moise să vestească poporului legea morală, a început cu următoarele cuvinte: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul Dumnezeul vostru” (Leviticul 19:2).

Afirmații asemănătoare apar de câteva ori în cărțile lui Moise, toate indicând că legea morală a fost dată ca o exprimare a caracterului lui Dumnezeu sau ca o descriere a sfințeniei Sale. Apostolul Pavel ne învață de asemenea că poruncile sunt mai mult decât simple reguli impuse de Dumnezeu pentru orânduirea societății și subliniază în mod repetat că ele sunt de factură spirituală. În Romani 7:12 și 14 el spune: „Așa că Legea, negreșit, este sfântă și porunca este sfântă, dreaptă și bună... Legea este duhovnicească.” În consecință, trebuie să afirmăm limpede despre codul moral al celor zece porunci că revelează natura minunată și atributele divine ale lui Dumnezeu.

Poruncile își păstrează și astăzi autoritatea neştirbită

A doua cheie cu ajutorul căreia descoperim bogățiile celor zece porunci constă în cunoașterea faptului că ele reprezintă normele permanente date de Dumnezeu pentru închinare și trăire sfântă. Această idee decurge natural din prima. La urma urmei, dacă poruncile reflectă caracterul neschimbător al lui Dumnezeu, rezultă că ele vor avea autoritate supremă peste orice rânduieli schimbătoare din vremea Vechiului Testament și până în cea a Noului Testament. Adeseori oamenii întreabă de ce ar trebui separate cele zece porunci de legile civile și ceremoniale pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise și privite drept expresia supremă a legii morale a lui Dumnezeu. De ce ar trebui înlăturate celelalte legi, pe când cele zece porunci își păstrează autoritatea?            

Răspunsul ar putea fi dat destul de ușor pe baza Noului Testament, unde constatăm că toate cele zece porunci sunt afirmate prin învățătura lui Cristos și a apostolilor Săi. Unii învățători spun că porunca a patra, privitoare la sabat sau Ziua Domnului, reprezintă excepția, dar se înșală, așa cum vom arăta în studiul asupra respectivei porunci.

Statutul special al celor zece porunci este afirmat îndeosebi de către Moise, care atrage atenția asupra modului în care au fost eliberați israeliții, spunând: „Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul cu glas tare pe munte, din mijlocul focului, din nori și din negură deasă, și le-a spus la toată adunarea voastră, fără să adauge ceva. Le-a scris pe două table de piatră și mi le-a dat” (Deuteronomul 5:22). Exodul 31:18 adaugă faptul că poruncile au fost „scrise cu degetul lui Dumnezeu”.

Dumnezeu a ales un mod unic de a comunica această porțiune specifică din Cuvântul Său. În mod general, El a vorbit prin intermediul unor mesageri umani inspirați – profeți și apostoli – însă El a dat aceste porunci printr-o glăsuire puternică din ceruri și le-a scris în piatră cu „degetul” Său. Această modalitate directă de comunicare a înălțat cele zece porunci mult deasupra legilor ceremoniale și civile care au urmat. Ele au fost marcate într-un mod dramatic drept diferite și „înălțate” într-o poziție din care urmau să strălucească pentru totdeauna pe tot parcursul celor două testamente.

Imediat după ce au fost date cele zece porunci, Domnul le-a dezvăluit prin Moise israeliților o mulțime de alte cerințe într-o manieră mai puțin concretă. El a dat explicații mai detaliate ale poruncilor, a adăugat multe legi pentru situații specifice și de asemenea a anexat legile religioase ceremoniale. Aceste legi secundare au fost destinate următoarelor scopuri:

• să educe gândirea poporului în vederea înțelegerii conceptelor vitale precum sfințenia lui Dumnezeu sau necesitatea mijlocirii și jertfei.
• să asigure un sistem temporar de închinare până la venirea lui Cristos;
• să reprezinte mijloace vizuale care să arate înainte spre lucrarea lui Mesia.

Toate aceste legi secundare, deopotrivă civile și ceremoniale, au fost menite să opereze doar până la venirea lui Cristos, deși principiile lor de bază comunică multe lecții și aplicații în vremea actuală. Cu toate acestea, cele zece porunci sunt așezate pe o poziție superioară tuturor acestora în calitate de lege morală permanentă a lui Dumnezeu și trebuie să discredităm orice învățătură care o pune pe același nivel cu legile care și-au pierdut valabilitatea odată cu venirea lui Cristos.

Poruncile au fost concepute pentru credincioși  

A treia cheie care ne ajută să înţelegem cele zece porunci este conştientizare faptului că ele au fost date pentru a sluji unui scop dublu. Este evident că ele au fost intenționate să fie imperative pentru întreaga omenire, însă în același timp au fost concepute să fie utile mai ales celor care-L cunosc cu adevărat și care-L iubesc pe Domnul. Pentru omenire, la modul general, cele zece porunci reprezintă standardele dreptăţii în vederea acceptării înaintea lui Dumnezeu, ele împiedicând intrarea în ceruri a oamenilor vinovați și neiertători. Singura cale pentru păcătoși de a fi spălați și răscumpărați este împlinirea de către Cristos a cerințelor legii în locul lor, El plătind pedeapsa veșnică a păcatului pentru poporul Său.

Înainte de convertire, poruncile tronau peste noi pentru a ne condamna și a ne convinge de păcat, dar odată ce am fost aduși la Cristos, aceleași porunci au căpătat o expresie binevoitoare și au devenit un îndrumător și un ajutor deosebit. Pe de o parte, ele sunt imperative absolute pentru întreaga rasă umană și vor reprezenta fundamentul judecății, iar, pe de altă parte, constituie manualul de purtare, închinare și binecuvântare pentru toți cei mântuiți. Învățăm aceasta de la Moise, care a subliniat caracterul oportun special al legii pentru credincioși prin următoarele cuvinte: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta” (Deuteronomul 6:5-6). În pasajul acesta Moise n-a vorbit despre o ascultare izvorâtă din teamă, ci a prezentat legea ca pe ceva destinat să fie o binecuvântare pentru cei care-L iubesc pe Dumnezeu. Pentru aceștia, poruncile urmau să arate direcția, dar și să fie prețioase, convingătoare și o sursă de inspirație.

Putem găsi în porunci o asemenea sursă de inspirație? Da, dacă păstrăm această cheie, anume, să conştientizăm că ele au fost în mare parte stabilite avându-se în vedere persoane născute din nou. Când Domnul a prezentat poporului poruncile Sale, a spus: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.” Aceste cuvinte exprimă relevanța specială a poruncilor pentru poporul care a experimentat eliberare și libertate din partea lui Dumnezeu. Ele au fost scrise ca un cod al bunătății, ca „formula” pentru a rămâne în libertate. Scopul lui Dumnezeu a fost de a-și proteja copiii Săi dragi de rău, și astfel le-a spus (în consecință): „Eu v-am dus din sclavie în libertate, și iată legile care vă vor ține pe calea binecuvântării.”

Menirea dublă a poruncilor este comparabilă cu un masiv pod basculant din fier care oprește intrarea într-un castel împrejmuit de un șanț cu apă, însă atunci când se dă semnalul care permite cuiva intrarea în respectivul castel, acea barieră impasibilă este coborâtă și devine pod peste apă. Odată coborât podul, persoana care trece peste el vede un drum solid din fier cu balustrade robuste, sigure, iar bariera amenințătoare devine un ajutor și un sprijin. Acest exemplu nu-și atinge pe deplin scopul, întrucât cele zece porunci nu sunt nicidecum un pod sau un mijlocitor între om și Dumnezeu, însă, în pofida acestui fapt, mântuirea transformă poruncile din inamici în prieteni. Prin urmare, trebuie să ne apropiem de porunci cu așteptări înalte de a primi ajutor personal, pastoral și sfătuire. Trebuie să ne așteptăm să auzim de la ele cuvinte amabile și protectoare. Spre exemplu, una dintre ele, când este privită în această lumină, devine o poruncă menită să protejeze bisericile de instabilitatea pe care o provoacă o conducere lipsită de experiență. Cum ni se pot garanta, în calitate de creștini, binecuvântările minunate ale lui Dumnezeu, inclusiv dovada clară a prezenței Sale? Răspunsul este – pe baza acestor porunci. Cu toate că ele sunt imperative pentru toți oamenii și fără îndoială că includ interziceri rigide, acestea sunt printre cele mai bune și mai productive cuvinte menite să-i apere şi să-i modeleze pe creştini.

Fiecare poruncă include o „familie” de păcate      

A patra cheie cu ajutorul căreia scoatem la iveală întreaga valoare a poruncilor este indispensabilă, deoarece, atunci când această cheie este neglijată, orice explicare sau înțelegere devin cât se poate de superficiale. Această a patra cheie constituie convingerea că fiecare păcat pe care îl menționează poruncile reprezintă o întreagă specie de păcate. Fiecare păcat menționat reprezintă nelegiuirea supremă a unei întregi familii de fapte nelegiuite. Moise demonstrează acest principiu în câteva pasaje, iar Noul Testament îl confirmă în mod repetat. De pildă, se știe bine că porunca privitoare la adulter include și pofta din inimă, iar porunca referitoare la crimă include și ura. Prin urmare, când o poruncă interzice un păcat major, în sfera acesteia trebuie incluse toate păcatele „mai mici” din aceeași familie.

Fără îndoială că poruncile trebuie înțelese conform sensului principal și trebuie respectate la nivelul păcatului menționat, însă limitarea poruncilor la păcatele menționate în mod specific le anulează toate sensurile, mai puțin cel de la suprafață. Trebuie să ne întrebăm în permanenţă – Ce alte păcate se găsesc în aceeași familie cu fărădelegea supremă și reprezentativă menționată? Moise ne oferă de multe ori răspunsul pe măsură ce explică legea și vom face referire la „comentariul” său în capitolele următoare. Spre exemplu, atunci când sunt interziși idolii și imaginile, ne dăm seama că acesta este păcatul suprem al unei familii de nelegiuiri și că sunt incluse și forme care depășesc sensul literal al idolului. Dacă, în consecință, există ceva în închinarea sau în viețile noastre care devine o sursă de încântare sau satisfacție carnală, și care-L înlocuiește pe Dumnezeu, atunci vorbim de un idol. În mod similar, adulterul literal este cel mai mare păcat dintr-o familie de fărădelegi care include toate celelalte forme de infidelitate, precum și adulterul spiritual. Vom explora (și vom confirma) aceste „familii” de păcate în capitolele următoare.

Poruncile includ virtuțile opuse

Ultima cheie care ne ajută să înţelegem şi să apreciem poruncile constă în convingerea că ele sunt menite să fie tratate într-o manieră deopotrivă pozitivă şi negativă. Cu toate că sunt formulate într-o manieră negativă, Dumnezeu intenționează să ne îndrepte spre virtutea opusă a fiecărui păcat. Poruncile sunt exprimate într-un mod negativ deoarece prima lor menire este aceea de a sublinia păcătoșenia omului, însă credincioșii sunt chemați să iubească și să cultive trăsăturile opuse ale fiecărui aspect interzis. Acesta este modul în care Noul Testament ne învață să privim spre porunci, după cum citim, de pildă, în Evrei 13:5 – „Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El Însuși a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.»” Mulțumirea și încrederea în Domnul sunt virtuțile derivate din porunca a zecea.

Aceasta a fost o metodă de interpretare intenționată de Dumnezeu încă de la început pentru a fi adoptată de către poporul Său și, prin inspirație, Moise a exemplificat astfel: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta” (Deuteronomul 6:5), cuvinte alese ulterior de Domnul Isus drept sumar perfect al primei table cu porunci. Dintotdeauna s-a intenționat ca adevărații credincioși să caute latura pozitivă a fiecărei interdicții. Moise ne îndeamnă din nou să medităm la trăsăturile pozitive, spunând: „Ci să păziți poruncile Domnului Dumnezeului vostru, poruncile Lui și legile Lui pe care vi le-a dat. Să faci ce este bine și plăcut înaintea Domnului, ca să fii fericit” (Deuteronomul 6:17-18). Nimic nu putea fi mai pozitiv decât acest îndemn părintesc. Dacă nu vom fi capabili să identificăm purtarea bună pe care o implică fiecare poruncă, vom rata complet înțelesul. Pe baza fiecărei porunci trebuie să construim o înțelegere solidă a felului de popor care ne vrea Dumnezeu să fim, ținând cont de acțiunea bună opusă fiecărui păcat.

*****

Înainte de a demara acest studiu, trebuie stabilit limpede că toate binecuvântările pe care le primim pe tot parcursul vieții le datorăm lui Cristos. Credincioșii nu-și câștigă, nici nu-și asigură o binecuvântare continuă pe baza ascultării de lege, deoarece toate beneficiile, pe tot parcursul vieții, vin doar pe baza meritelor și lucrării lui Cristos. Năzuinţa noastră după sfințenie nu ne poate procura nimic, întrucât suntem lipsiți de dreptatea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu ne cere să dorim de bunăvoie și cu bucurie să umblăm în conformitate cu legea morală, pentru a-L cinsti și a-L onora. S-ar putea ca un copil să primească o răsplată pentru bună purtare, care să constea într-o excursie sau într-un dar, însă eforturile copilului nu procură banii cu care este plătită respectiva răsplată. În același mod, Dumnezeu îi „răsplătește” pe cei drepţi, însă aceste răsplătiri sunt dobândite în întregime de Domnul și Mântuitorul nostru Isus Cristos și sunt răsplătiri ale harului. Totuși, indiferența față de poruncile lui Dumnezeu va periclita odihna spirituală, siguranța, rugăciunea de mijlocire și răspunsurile la rugăciune și ar putea chiar să atragă asupra noastră disciplinarea lui Dumnezeu (vezi Evrei 12).

Versetele din Scriptură care confirmă autoritatea permanentă a poruncilor sunt oferite în anexă.

Articol preluat din cartea Reguli date de Dumnezeu pentru sfințenie de Peter Masters (Editura Făclia, Oradea, 2012).

© Editura Făclia, 2012

Preluarea acestui articol de pe situl Editurii Făclia este strict interzisă fără permisiunea scrisă a editurii