Traducere din limba engleză de

Dinu Moga

Dacă dorim să avem adevărata înţelepciune trebuie să cunoaştem două lucruri: trebuie să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine. Ca să-l cunoaştem cum trebuie pe unul dintre cei doi, trebuie să-l cunoaştem la fel de bine şi pe celălalt.

Cunoaşterea lui Dumnezeu. Nu ne putem gândi serios la noi înşine fără să ne gândim la Cel ce ne-a făcut şi care continuă să ne poarte de grijă. Capacităţile cu care am fost înzestraţi sunt de o aşa natură încât nu ni le-am fi putut însuşi singuri şi cu siguranţă viaţa nu ne-am fi putut-o da noi înşine. În viaţă ni s-au dat atâtea lucruri încât se cuvine să ne gândim la Dătătorul lor. Mai mult decât atât, deficienţele naturilor noastre corupte de păcat ne fac să ne întoarcem spre Dumnezeu, ca să căutăm lucruri mai bune. Dorim ca Dumnezeu să înlocuiască neştiinţa, sărăcia, slăbiciunea şi corupţia noastră cu adevărata Lui înţelepciune, sănătate, putere şi dreptate.

Cunoaşterea de sine. Ca să avem o imagine corectă despre noi înşine, trebuie să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi să cunoaştem cu ce ne asemănăm noi în ochii Lui. Mândria noastră omenească ne face să credem că suntem înţelepţi şi sfinţi, dar numai până când ne uităm la Domnul, a cărui perfecţiune este singurul nostru standard de comparaţie. Atunci ne dăm seama că suntem prefăcuţi. Ne mulţumim doar cu o dreptate aparentă fără să avem adevărata dreptate a lui Dumnezeu. Judecata noastră este coruptă de răul din jurul nostru. Din această cauză credem că unele lucruri sunt bune deşi, în realitate, ele sunt doar mai puţin corupte decât celelalte lucruri. În acelaşi fel, putem privi culorile între negru şi crem spre exemplu şi, pentru că ochii ne sunt obişnuiţi cu culoarea neagră, credem că cremul este alb. Este necesar să cunoaştem că în ochii lui Dumnezeu dreptatea noastră este păcat, puterea noastră este slăbiciune şi înţelepciunea noastră este prostie.

Reacţiile celor care s-au întâlnit cu Dumnezeu. Toţi credincioşii care într-o împrejurare sau alta au fost conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu au fost cuprinşi de frică şi uimire. Tatăl lui Samson, Manoah, a zis: "Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu" (Jud.13:22). Isaia şi-a simţit foarte tare păcătoşenia lui. El a strigat: "Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate..." (Isaia 6:5). Vezi de asemenea Ezra 1:28; 3:14; Daniel 8:18; 10:16,17. De la aceşti oameni putem învăţa că omul se simte neînsemnat ori de câte ori este confruntat cu măreţia lui Dumnezeu.

Articol preluat din cartea Creștinism biblic de John Calvin (Editura Făclia, Oradea, 1998).

© Editura Făclia

Preluarea acestui articol de pe situl Editurii Făclia este strict interzisă fără permisiunea scrisă a editurii