Traducere din limba engleză de

Dinu Moga

Credincioşii trebuie să ştie sigur că Scripturile au venit din cer. E o greşeală serioasă să afirmăm că Scriptura îşi datorează toată importanţa ei consimţământului bisericii. Adevărul veşnic şi neschimbător al lui Dumnezeu nu depinde de felul cum judecă omul. Biserica a spus că ea trebuie să decidă ce anume trebuie inclus în Biblie[1]. Dar aceasta s-a spus pentru că biserica a dorit ca oamenii simpli să creadă că ea are toată puterea. Noi nu depindem de judecata omului. Dacă ar fi aşa, un om care are conştiinţa pătată ar putea cere ajutor numai de la oameni ca el. Omul însă poate apela la Scriptură, ca să afle speranţă şi viaţa veşnică.

Pavel ne spune că Biserica este zidită pe temelia apostolilor şi a prorocilor. Dacă considerăm lucrul acesta un adevăr, trebuie să ne dăm seama că ceea ce au scris ei în Scripturi a fost acceptat ca o doctrină adevărată încă înainte ca Biserica să fi început să se dezvolte. Da, Scripturile au avut autoritate în faţa Bisericii.

Cel mai puternic argument din Scriptură este: "Aşa vorbeşte Domnul". Profeţii şi apostolii nu s-au lăudat cu înţelepciunea lor proprie. Ei au pus pe primul loc numele sfânt al lui Dumnezeu, pentru ca oamenii să asculte de acest nume. Dacă vrem să eliberăm conştiinţa oamenilor din ghearele îndoielii şi ale nesiguranţei, trebuie să avem ca temelie a credinţei noastre ceva mult mai presus decât argumentele şi deciziile oamenilor. Această superioară temelie a credinţei este mărturia din noi a Duhului Sfânt.

Nu-ţi foloseşte la nimic să încerci să încurajezi credinţa în Scripturi numai prin argument. Chiar dacă-l convingi pe ascultătorul tău să accepte Scripturile, el o face numai intelectual. Argumentul nu va crea credinţa neclintită necesară unei vieţi evlavioase.

Oamenii din lume cred că religia este în minte. Ei cer să fie convinşi cu argumente puternice că Moise şi profeţii au vorbit prin inspiraţie divină. Acestora eu le răspund că mărturia Duhului stă deasupra oricărui argument. Singurul mod de a-L putea cunoaşte pe Dumnezeu este prin ceea ce a spus El despre Sine în Scripturi. În acelaşi fel, Scripturile Sale vor fi primite în inimile oamenilor numai când acestea vor fi mărturisite de Duhul Sfânt. Acelaşi Duh care a vorbit prin profeţi trebuie să intre în inimile noastre ca să ne convingă că ei au înregistrat cu credincioşie mesajul care le-a fost dat. Isaia afirmă aceasta cu claritate: "Duhul Meu care Se odihneşte peste tine şi cuvintele Mele, pe care le-am pus în gura ta, nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura urmaşilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum şi pentru totdeauna" (Isaia 59:21).

Ce zice Isaia trebuie crezut fără ezitare. Omul a cărui inimă este cercetată de Duhul se bizuie în mod ferm pe Scripturi. Scriptura este propria ei dovadă. Ea nu are nevoie de dovezi sau argumente aduse de om. Adevărul Scripturii ne este mărturisit de Duhul Sfânt. Nu există o mărturie mai bună.

Prin însăşi măreţia ei, Scriptura ne porunceşte să trăim cu reverenţă, dar porunca ei nu schimbă nimic în noi până nu suntem cercetaţi şi călăuziţi de Duhul. Când se întâmplă acest lucru suntem luminaţi prin puterea Lui. Lumina necesară credinţei că Scriptura vine de la Dumnezeu n-o primim nici prin propria noastră judecată, nici prin înţelepciunea altor oameni . Duhul Sfânt ne dă certitudinea că Dumnezeu Însuşi ne vorbeşte în Scriptură după ce mai întâi s-a folosit de oameni aleşi de El care să scrie Cuvântul Său.

Există dovezi solide şi raţionale care confirmă adevărul sfintelor Scripturi.

Numai după ce primim această certitudine de la Duhul Sfânt şi după ce acceptăm Scriptura cu respectul pe care îl merită, argumentele raţionale devin nişte ajutoare pentru credinţă. Credinţa noastră este minunat confirmată când ţinem seama de ordinea şi aranjamentul în care apare abundenţa de înţelepciune divină în Biblie. În Biblie vedem puritatea nepământescă a doctrinei ei şi frumuseţea tuturor faţetelor acestei înţelepciuni. Inimile noastru sunt şi mai mult convinse, când observăm că admiraţia noastră este stârnită nu prin frumuseţile limbajului, ci prin demnitatea lucrurilor revelate.

Înţelepciunea lui Dumnezeu este arătată prin faptul că marile taine ale împărăţiei cerului sunt de obicei relatate într-un stil simplu. Nici un om nu poate spune că puterea cuvintelor stă în frumuseţea limbajului folosit. Adevărurile sunt prea măreţe ca să aibă nevoie de ajutorul artificial al cuvintelor bine potrivite. Pavel a spus aceasta când le-a vorbit corintenilor despre credinţa lor învăţându-i că aceasta nu se fondează pe înţelepciunea omului, ci pe puterea lui Dumnezeu, pentru că predicarea Cuvântului Său n-a fost făcută prin discursuri convingătoare ieşite din înţelepciunea omului, ci a avut dovezi date de duhul şi de puterea lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:4).

Scripura conţine o putere care nu poate fi găsită în nici o altă scriere omenească, oricât de măreţ şi frumos ar fi limbajul ei. Alte cărţi te pot captiva sau încânta, dar Cuvântul lui Dumnezeu poate intra în inima ta şi-ţi poate schimba cele mai adânci sentimente.

Unii dintre profeţi au scris folosind un stil elegant şi bine lustruit, a cărui frumuseţe poate fi asemănată cu cea a marilor scriitori ai lumii. În felul acesta Duhul Sfânt ne demonstrează că ar fi fost la fel de uşor să folosească acest stil peste tot în Scriptură. Dar măreţia lui Dumnezeu este văzută la fel de clar şi în limbajul obişnuit al lui Ieremia şi al lui Amos cum este văzută şi în limbajul lui David şi Isaia.

Câteva dovezi ale autorităţii Vechiului Testament. Ne dăm seama că Moise spune adevărul când aflăm că el include informaţii care nu sunt favorabile propriei sale familii. El era un membru al familiei lui Levi. Totuşi el a scris: "Simeon şi Levi sunt fraţi; săbiile lor sunt nişte unelte de silnicie" (Gen. 49:5). La fel de bine ar fi putut evita să relateze nemulţumirile fratelui şi surorii sale, dar el le înregistrează cu credincioşie (Numeri 12:1).

El relateză multe minuni. Cei care pun sub semnul întrebării adevărul acestor întâmplări ar trebui să observe că nimeni nu s-a împotrivit când Moise le-a proclamat înaintea adunării. Era imposibil ca Moise să fi relatat lucruri neadevărate din moment ce aceşti oameni fuseseră martori oculari ai acelor evenimente. Nici un om n-a obiectat când Moise a scris despre mana din cer, apa din stâncă, norul de deasupra cortului sau tunetul glasului lui Dumnezeu când a vorbit de pe munte.

În vremea când a scris Isaia, Iuda trăia în pace, dar el a vestit distrugerea Ierusalimului şi exilul, şi chiar eliberarea pe care a dat-o împăratul Cir. Lucrul acesta s-a scris cu o sută de ani înainte de naşterea lui Cir. În vremea când poporul nici măcar nu fusese luat rob, Ieremia a prezis că robia va dura şaptezeci de ani.

Câteva dovezi ale autorităţii Noului Testament. Trei dintre scriitorii Evangheliilor ne relatează evenimentele într-un stil simplu şi neornamentat, şi totuşi chiar şi în aceste trei Evanghelii predicile lui Cristos merită toată admiraţia noastră. Scrierile lui Pavel şi ale lui Petru obligă admiraţia noastră. În Noul Testament vedem oameni înnoiţi. Ne aducem aminte că Matei a fost luat de la vamă, Petru şi Ioan şi-au abandonat bărcile de pescuit, iar Pavel era duşmanul declarat şi prigonitorul nemilos al creştinilor.

Dumnezeu a păstrat Cuvântul Său scris pentru noi de-a lungul miilor de ani. El l-a păstrat ca o mărturie scrisă despre Sine Însuşi.

Dumnezeu nu doreşte ca oamenii să neglijeze Scriptura şi să caute noi descoperiri.

Există oameni care pretind cu mândrie că sunt călăuziţi de Duhul Sfânt. Aceştia îi dispreţuiesc pe cei fideli "slovei aducătoare de moarte". Dacă ei susţin că sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu, este o prostie să crezi că această nouă revelaţie ar fi diferită de cea care a fost dată apostolilor şi profeţilor care au scris Cuvântul lui Dumnezeu.            

Odată Pavel a fost dus până în al treilea cer. El a avut dreptul, dacă cineva a avut acest drept, să spună că i s-a dat o revelaţie deosebită, dar în ciuda acestui fapt el s-a folosit de Scriptură şi l-a încurajat pe Timotei să facă acelaşi lucru. El dă cinste Scripturii spunând că ea este "de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună" (2 Timotei 3:16,17).

Când Domnul nostru le-a promis Duhul Său cel Sfânt, El a spus că acesta nu va vorbi despre Sine, ci le va aduce aminte de învăţătura pe care Cristos le-a dat-o prin viu grai. Promisiunea Lui deci spunea că Duhul nu va da revelaţii noi şi neauzite până atunci. El va întări în inimile noastre aceleaşi doctrine pe care ni le-a dat Cristos prin Evanghelia Sa.

Lucrul acesta trebuie înţeles foarte clar. Cei care doresc să aibă un câştig şi o binecuvântare din partea Duhului lui Dumnezeu trebuie să persevereze în citirea Scripturii şi în ascultarea glasului ei.

Celor ce spun că este o înjosire ca Duhul lui Dumnezeu, care este deasupra tuturor lucrurilor, să se supună Scripturii, le puteţi răspunde că pentru Duhul nu este nici o dezonoare să fie compatibil cu El însuşi. El este autorul Scripturii şi El nu se poate schimba.

A spune că cei care se supun Scripturii sunt sub robia "slovei care omoară" înseamnă să te joci cu vorbele. Când Pavel a spus că slova omoară (2 Corinteni 3:6) el se împotrivea falşilor apostoli care încă ţineau de lege şi nu voiau să accepte noua lege a harului lui Dumnezeu prin Cristos. Într-adevăr, legea omoară când este separată de harul lui Cristos. Când ea este puternic împregnată în inimă de Duhul şi-L prezintă pe Cristos, ea este Cuvântul Vieţii.

Adevărata reverenţă faţă de Cuvânt pune stăpânire pe inimile noastre atunci când lumina Duhului ne ajută să-L vedem pe Cristos în Scripturi; şi, pe de altă parte, noi urăm de bine, fără teama de o iluzie, acelui Duh pe care îl recunoaştem după asemănarea lui cu Cuvântul Său.

Articol preluat din cartea Creștinism biblic de John Calvin (Editura Făclia, Oradea, 1998).

© Editura Făclia

Preluarea acestui articol de pe situl Editurii Făclia este strict interzisă fără permisiunea scrisă a editurii

[1]Calvin vorbeşte despre biserica Romano-Catolică din vremea lui.