Traducere din limba engleză de

Dinu Moga

A-L cunoaşte pe Dumnezeu nu înseamnă doar să ştii că există Dumnezeu. Dumnezeu nu este cu adevărat cunoscut de oamenii care nu trăiesc o viaţă evlavioasă. Cunoştinţele unora despre Dumnezeu se rezumă la cunoaşterea faptului că El a creat toate lucrurile prin puterea Lui şi că El le menţine aşa cum sunt. Pe lângă aceasta, unii mai recunosc că El guvernează omenirea cu înţelepciune, dreptate şi grijă motivată de dragoste. Dar pe Dumnezeu îl putem cunoaşte cu adevărat numai când ştim că înţelepciunea, dreptatea şi puterea noastră le putem avea numai de la El. Toate lucrurile bune trebuie cerute numai de la El şi tot Lui trebuie să-I mulţumim pentru ele. Atunci vom şti că, de îndată ce El ne-a creat şi tot El ne şi ţine în viaţă, viaţa noastră îi aparţine Lui. Dacă suntem ai Lui, faptele noastre ar trebui să fie numai cele pe care El le vrea făcute. Când suntem ai Lui refuzăm să facem păcat. Dorinţa noastră de a face binele nu va fi un rezultat al fricii de pedeapsă dacă nu facem binele, ci al iubirii şi al dorinţei de a nu-L supăra.

 Cunoaşterea lui Dumnezeu este implantată natural în mintea omului.

Că în fiecare minte omenească există o anumită idee despre un oarecare dumnezeu, este o realitate a vieţii care nu poate fi pusă la îndoială. Dumnezeu a dat şi continuă să dea această convingere. Oamenii nu se pot scuza că n-au ştiut că există un Dumnezeu. Chiar şi faptul că oamenii se închină înaintea idolilor dovedeşte că ei cred că există un Dumnezeu, cineva deasupra lor care merită închinarea.

Putem vedea deci cu uşurinţă că religia n-a fost inventată, aşa cum au afirmat unii critici, ca să-i ţină în ignoranţă pe oamenii simpli. E adevărat că unii s-au folosit de religie pentru a realiza acest lucru, dar niciodată n-ar fi putut face aceasta dacă oamenii n-ar fi avut adânc înrădăcinat în minţile lor anumite convingeri despre existenţa lui Dumnezeu. Unii oameni pot pretinde că nu cred că există Dumnezeu şi totuşi chiar şi aceştia trec prin momente când sunt obligaţi să creadă într-un dumnezeu pe care îşi doresc să-l uite. Acestora le e teamă de pedeapsa pentru faptele lor rele.

A-L cunoaşte pe Dumnezeu nu este ceva ce se poate învăţa la şcoală. Omul descoperă această cunoaştere înlăuntrul lui şi este greu să îndepărteze total acest adevăr din viaţa lui, indiferent cât de mult ar încerca.

Această cunoaştere este înăbuşită sau coruptă de neştiinţă şi răutate.

Chiar dacă este incontestabil că oamenii au o anumită idee despre existenţa lui Dumnezeu, foarte puţini preţuiesc acest lucru. Unii oameni sunt superstiţioşi. Alţii aleg în mod intenţionat răutatea. Aceştia nu sunt doar lipsiţi de judecată. Ei s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Chiar dacă se gândesc la Dumnezeu, ei n-au o părere entuziastă despre El. Deşi părerea lor despre Dumnezeu este eronată, ei se cred înţelepţi. Pavel afirmă: "S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înebunit" (Rom. 1:22).

David descrie pe cei care înăbuşă lumina care le-a fost dată de Dumnezeu, zicând: "Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu"!" (Psalmul 14:1). Unii oameni răi spun că nu există Dumnezeu. Alţii se comportă ca şi cum n-ar exista Dumnezeu. Pe aceştia David îi descrie când spune că Înaintea ochilor celor răi nu este teamă de Dumnezeu şi că ei se încurajează în căile lor rele imaginându-şi că Dumnezeu nu-i vede (Psalmul 36:2, 10, 11). În acelaşi timp, chiar şi cei care caută să-L alunge pe Dumnezeu din inimile lor se confruntă uneori cu standardul judecăţii lui Dumnezeu. Judecata aceasta care strigă din sufletul lor este conştiinţa.

Unii cred că nu contează ce cred atâta timp cât se străduiesc să facă binele. Dar Dumnezeu este neschimbător. Standardele Sale pentru bine şi rău nu sunt modificate după placul nostru. Dumnezeu trebuie cunoscut în mod corect pentru că altfel concepţia noastră despre El va fi atât de greşită încât ar fi fost mai bine să n-o avem deloc. Apostolul Pavel le spunea efesenilor că ei erau fără Dumnezeu atâta timp cât s-au rătăcit de la adevărata cunoaştere a singurului Dumnezeu adevârat. Acest lucru este adevărat şi despre noi. Dacă nu-l cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum trebuie, putem la fel de bine să ne închinăm idolilor.

A nu te gândi niciodată la Dumnezeu dacă nu eşti forţat s-o faci este de asemenea un lucru păcătos. Teama de El manifestată de cei păcătoşi este îndepărtată din viaţa lor prin teama de judecată. Aceştia ar dori chiar să schimbe deciziile Lui drepte. Totuşi unii dintre oamenii descrişi mai sus îşi etalează ostentativ religiozitatea şi în acelaşi timp comit tot felul de păcate.

Ar trebui să existe o ascultare constantă de Dumnezeu în toate domeniile vieţii, dar păcătoşii se răzvrătesc împotriva Lui făcând tot felul de lucruri rele. Apoi, oamenii cred că pot recâştiga favoarea lui Dumnezeu prin câteva jertfe. Prin astfel de fapte rele scânteile cunoaşterii lui Dumnezeu sunt stinse. Oamenii aceştia pierd cunoaşterea pe care Dumnezeu le-a dat-o despre Sine. În vremuri bune îşi bat joc de Dumnezeu. În vremuri grele se întorc spre El în disperare. Rugăciunile lor în asemenea clipe demonstrează că aceştia nu sunt complet neştiutori.

Dumnezeu poate fi cunoscut prin activitatea desfăşurată în Univers.

Dumnezeu se arată pe Sine atât de clar în structura Universului încât oamenii nu trebuie decât să-şi deschidă ochii şi să-L vadă în lucrările pe care le face. Este adevărat că oamenii nu pot pricepe pe deplin esenţa Sa, pentru că ea le este ascunsă. Dar există semne clare şi sigure ale gloriei Sale în ceea ce El a făcut. Nu ne putem scuza că nu-L cunoaştem. Ne putem îndrepta privirile spre orice parte a creaţiei şi o vom vedea îmbrăcată cu măsura gloriei pe care Dumnezeu i-a dat-o. În Romani 1:19 apostolul Pavel ne spune că Dumnezeu s-a descoperit pe Sine oamenilor prin lucrările făcute de El, aşa încât însuşirile Sale nevăzute, puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, fiind înţelese de minte prin lucrările făcute de El.

Sunt atâtea lucruri în care se vede înţelepciunea Lui. Este adevărat că în zilele noastre oamenii de ştiinţă pot cerceta mult mai adânc secretele înţelepciunii divine. Ei se pot folosi de cunoştinţele lor pentru a observa mişcarea stelelor şi a planetelor, a soarelui şi a lunii. Ei pot măsura distanţa dintre corpurile cereşti şi le pot admira grandoarea. Dar aceasta nu înseamnă că noi care nu suntem oameni de ştiinţă avem o scuză pentru a nu-L recunoaşte pe Creatorul acestor lucruri. Noi avem ochi. Noi putem vedea cât de multe, cât de variate şi cât de ordonate sunt aceste corpuri cereşti. Este deci cât se poate de clar că Dumnezeu Şi-a revelat înţelepciunea prin aceste minunate lucrări faţă de TOATĂ omenirea.

În mod similar doctorul are nevoie de o înaltă calificare ca să poată înţelege pe deplin structura, frumuseţea şi funcţionalitatea unui trup omenesc. Cu toate acestea, toţi vom recunoaşte că alcătuirea generală a corpului omenesc dovedeşte marea îndemânare a Creatorului său. Cu adevărat "Dumnezeu nu este departe de fiecare dintre noi" (Fapte 17:27). Deci, dacă ne-am opri privirile fie şi numai asupra trupului nostru, ca să descoperim măiestria mâinilor lui Dumnezeu, nu ne-am mai putea scuza pentru lenevia şi refuzul nostru de a-L căuta pe Dumnezeu. De fapt, lucrul acesta demonstrează cât sunt oamenii de nerecunoscători. Ei poartă în ei înşişi marile lucrări ale lui Dumnezeu şi darurile Sale nemărginite, dar se umflă de mândrie că sunt atât de dotaţi. Ei ar trebui să-l laude pe Cel care le-a dat aceste daruri.

Ca să nu fie obligaţi să folosească numele lui Dumnezeu, oamenii au folosit cuvântul "natură". Ei susţin că "natura" a fost creatorul tuturor acestor lucruri minunate, de la complexitatea ochiului lor şi până la vârful degetului. Mai mult, iuţimea cu care lucrează mintea omului, puterile splendide ale raţionamentului său îl arată clar pe Creatorul lui. Şi totuţi oamenii se folosesc de aceste puteri date de Dumnezeu ca să facă război împotriva Lui.

Unii oameni spun că sufletul nu poate exista fără trup. Acesta moare în momentul morţii trupului. Sufletul însă funcţionează independent de trup. Când studiem cerul, lucrul acesta n-are nimic de-a face cu trupul. Nu cu trupurile noastre cugetăm la trecutul şi viitorul nostru, nu cu trupul ne amintim de ce am auzit sau reţinem în mintea noastră un tablou, o imagine, sau când dormim creăm în minte gânduri şi imagini. Acestea sunt semne ale lucrărilor pe care le-a făcut Dumnezeu în om. Semnele nemuririi nu pot fi niciodată şterse din natura omenească. Gândirea logică a fiecăruia dintre ne obligă să recunoaştem că există un Creator.

Alţi oameni au încercat să îndepărteze ideea unui Dumnezeu adevărat, afirmând că există un anume fel de minte cosmică care dă viaţă universului. Această idee îl înlocuieşte pe Dumnezeu cu o umbră de putere, iar de o asemenea putere nu merită să te temi şi nu merită să i te închini. În chestiuni de o asemenea importanţă a-L confunda pe Dumnezeu cu lucrurile pe care El le-a creat sau cu activităţile desfăşurate de natură, care sunt şi ele supuse vrerii Sale, e o greşală mare care atrage după sine consecinţe serioase.

De aceea, ori de câte ori ne gândim la trupul nostru ar trebui să ne aducem aminte că există un singur Dumnezeu care stăpâneşte peste toate lucrurile. Dorinţa Lui este să ne întoarcem la El, să credem în El şi să ne închinăm Lui. Este împotriva oricărei gândiri sănătoase să ne folosim şi să ne bucurăm de darurile măreţe pe care ni le-a dat El, dar în acelaşi timp să-l ignorăm pe Dădătorul care continuă să ne binecuvânteze cu toate cele necesare.

Haideţi să examinăm lucrările minunate ale lui Dumnezeu. Prin puterea Sa El ţine cerul şi pământul. El zguduie cerul cu tunetele Lui şi îl luminează cu fulgerele Lui. El învolburează aerul cu furtuni după care le potoleşte într-o clipă. El pune margini valurilor înspumate ale mării, le înalţă cu furie folosindu-se de vânturile sălbatice, după care aşterne din nou liniştea. Puterea lui Dumnezeu ne călăuzeşte gândurile spre veşnicia Lui. El, de la care se coboară toate lucrurile, trebuie să fie veşnic. El trebuie să existe prin El Însuşi.

Mai putem vedea lucrarea lui Dumnezeu şi în îndeletnicirile oamenilor. El este bun cu toţi oamenii şi totuşi El îşi arată lucrarea Sa într-o manieră prin care în mod continuu El este bun faţă de cel drept şi aspru faţă de cel rău. El ni se arată în judecarea crimei şi la fel de clar prin rolul Său de păzitor şi răzbunător al celui nevinovat. Faptul că uneori El permite ca cel rău să triumfe pentru o vreme şi cel nevinovat să sufere greul şi să fie asuprit de cel rău, nu ascunde dreptatea Sa. În contrast cu acest gând, când El pedepseşte o crimă noi ar trebui să învăţăm că El urăşte toate crimele. Şi când vedem că în prezent pe mulţi îi lasă nepedepsiţi, ar trebui să învăţăm că există o judecată viitoare când aceştia vor fi pedepsiţi.

În Psalmul 107 psalmistul ne vorbeşte despre grija lui Dumnezeu faţă de oameni. În acest psalm ni se spune cum Dumnezeu a ajutat într-un mod uimitor şi neaşteptat pe cei întristaţi, i-a păzit şi i-a călăuzit pe cei ce călătoreau prin pustie, a dat hrană celor flămânzi, a eliberat pe prinşii de război, a vindecat pe bolnavi, a făcut pământul să fie fertil şi a ridicat pe cei ce au fost înjosiţi. Mulţi oameni cred că asemenea evenimente sunt rezultate ale norocului, dar psalmistul ne arată că ele reprezintă grija lui Dumnezeu pentru poporul Său. El spune în continuare că acei care îşi dau seama de lucrul acesta vor înţelege cu adevărat care este bunătatea Domnului.

Când cunoaştem cu adevărat bunătatea Domnului, vom aştepta cu nerăbdare viaţa viitoare. Când cunoaştem că bunătatea ori asprimea lui Dumnezeu care se manifestă la un moment dat sunt incomplete, trebuie să concludem că viaţa aceasta este numai începutul. În lumea viitoare mila şi judecata vor fi pe deplin demonstrate. Când îi vedem pe cei evlavioşi că suferă din partea celor nedrepţi, iar cel nedrept trăieşte în confort, avem dreptate să credem că va exista o altă viaţă când cel bun şi cel rău vor primi răsplata pe care o merită.

Înţeleptul Augustin a spus: "Dacă fiecare păcat şi-ar primi acum pedeapsa s-ar putea să credem că nu va mai fi nici o judecată viitoare; şi dacă nici un păcat n-ar fi pedepsit imediat s-ar putea să credem că nu există aşa zisa putere şi grijă divină".

În ciuda faptului că Dumnezeu Îşi arată clar puterea Lui veşnică în lucrarea mâinilor Sale, omenirea nu vrea să înveţe nimic din aceasta. De multe ori nu ne uităm la lumea naturală din jurul nostru şi nu ne gândim la Creator. Prea de multe ori spunem că evenimentele din viaţa noastră sunt întâmplări, în loc să credem că ele sunt lucrarea lui Dumnezeu. Lucrările creaţiei strălucesc în jurul nostru ca nişte felinare ca să ne arate gloria Creatorului lor. Dar ele strălucesc degeaba. Nu le dăm prea mare importanţă. Dar pentru că ele există în jurul nostru nu ne putem scuza că n-am avut cum îl cunoaşte pe Dumnezeu. Oricum, în harul Său, Dumnezeu ne-a dat o altă călăuză, o lumină şi mai strălucitoare, care să ne aducă la adevărata cunoaştere a Creatorului nostru. Lumina aceea este Scriptura.

Pentru a-L cunoaşte cu adevărat pe Creatorul Său omul are nevoie de Scriptură.

Cu toate că prin creaţie Dumnezeu ne arată splendoarea gloriei Sale, ca să nu ne putem scuza că nu-L cunoaştem, avem nevoie de un ajutor şi mai bun ca să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi mai bine. De aceea, El ne-a dat lumina Cuvântului Său. Pentru cei pe care i-a ales pentru a-L cunoaşte în mod personal şi intim, Cuvântul Său este un privilegiu.

Unei persoane cu vederea slăbită îi este greu să citească două cuvinte într-o carte, dar dacă îşi foloseşte ochelarii va putea citi cu uşurinţă. La fel se întâmplă şi cu Scripturile. Ele limpezesc cunoaşterea noastră despre Dumnezeu şi ni-L revelează în mod distinct. Din cauza aceasta Biblia este cel mai preţios cadou. Dumnezeu ne-a dat informaţia scrisă ca să nu fim nevoiţi să-L căutăm numai printre lucrările creaţiei.

Dumnezeu s-a făcut cunoascut scriitorilor Scripturii vorbindu-le în cuvinte omeneşti, dându-le viziuni şi învăţându-i ce să scrie. Având la-ndemâna lor toate aceste mijloace de cunoaştere a voinţei lui Dumnezeu ei au fost siguri de acurateţea învăţăturii pe care au primit-o şi au fost siguri că ea venea de la Dumnezeu. Dumnezeu şi-a ferit adevărul Său de orice suspiciune. Aceste adevăruri au fost înregistrate într-o formă scrisă, accesibilă tuturor oamenilor, pentru a fi folosite de generaţiile care vor urma. Scopul suprem al cărţilor legii şi a profeţilor a fost să mărturisească despre Cristos; dar Scripturile au mai fost lăsate şi pentru a face deosebire între Dumnezeul celadevărat, Creatorul cerului şi al pământului, şi întreaga mulţime de falşi dumnezei.

Putem spune deci cu fermitate că este folositor ca omul să admire gloria lui Dumnezeu pe care El o arată în creaţia Sa. La fel se recomandă ca el să citească Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să-l citim dacă vrem să creştem în cunoaşterea noastră despre Creator. N-avem cum învăţa doctrinele adevărate dacă nu le învăţăm din Sfintele Scripturi.

Când vedem cât de repede îl poate uita mintea omenească pe Dumnezeu, ne dăm seama cât de necesar a fost ca adevărul Lui să fie scris. Dacă nu cunoaştem Cuvântul Lui niciodată nu ne vom atinge scopul de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Este interesant de observat că acelaşi profet care ne spune că cerurile vestesc gloria lui Dumnezeu şi că succesiunea continuă a zilelor şi a nopţilor vesteşte puterea Sa, continuă după aceea să spună: "Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul. Mărturia Domnului este trainică şi dă înţelepciune celui neştiutor" (Psalmul. 19).

Articol preluat din cartea Creștinism biblic de John Calvin (Editura Făclia, Oradea, 1998).

© Editura Făclia

Preluarea acestui articol de pe situl Editurii Făclia este strict interzisă fără permisiunea scrisă a editurii