Traducere din limba engleză de

Dinu Moga

Istoria creaţiei este prezentată în Scriptură pentru ca noi cei din biserică să nu căutăm după un alt dumnezeu. Nu ne putem închina îngerilor, diavolilor sau creaţiei lui Dumnezeu de pe pământ. Dumnezeu este mai mare decât lucrurile pe care le-a creat.

Îngerii. Aceştia se situează între cele mai glorioase creaturi ale lui Dumnezeu. Totuşi, ei nu sunt fiinţe divine. Să acceptăm faptul că Dumnezeu n-a găsit ca necesar să ne dea prea multă informaţie despre îngeri. Nu ştim când au fost creaţi. De la Moise ştim numai că: "cerurile şi pământul au fost sfârşite împreună cu toată oastea lor". Nu ştim câţi îngeri sunt, dar de la Elisei aflăm că: "mai mulţi sunt cei care sunt cu noi decât cei care sunt împotriva noastră".

Scriptura ne spune că îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu creaţi de El. Ei ascultă de El şi împlinesc poruncile Lui. "Înger" înseamnă "Mesager". Ei sunt numiţi oastea cerească, pentru că ei îl înconjoară pe Monarhul lor, arătând măreţia Sa şi sunt gata să-I împlinească poruncile. Ne bucurăm să ştim că îngerii se află acolo ca să slujească şi ca să ne aducă nouă darurile lui Dumnezeu. Ni se spune că ei veghează asupra noastră ca să nu păţim nimic, ne apără, ne călăuzesc şi ne păzesc de orice rău. Probabil că fiecare credincios este în paza unui înger. Dar este foarte sigur că îngerii sunt interesaţi de siguranţa fiecărui credincios. Îngerii se bucură în cer când un păcătos se pocăieşte mai mult decât se bucură pentru nouăzeci şi nouă de oameni drepţi care n-au nevoie de pocăinţă.

Dumnezeu însă nu i-a făcut pe îngeri ca aceştia să împărtăşească cu El gloria Sa. Dumnezeu nu ne oferă ajutorul lor pentru ca noi să ne încredem nici măcar câte puţin în ei. Îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu. Slujba lor este să administreze puterea Lui şi bunătatea Lui faţă de noi.

Demonii. Trebuie să ştim că demonii au fost creaţi tot de Dumnezeu. Ei nu puteau exista în afara voinţei Lui, pentru că aceasta ar însemna ca ei să fi existat prin ei înşişi. Numai Dumnezeu există prin El Însuşi. Toată viaţa este de la El. Dar în acelaşi timp trebuie să avem certitudinea că răutatea demonilor nu provine din natura pe care le-a dat-o Dumnezeu, ci natura lor a fost pângărită de păcat.

Scopul informaţiilor date în Biblie despre demoni este în general ca să ne avertizeze împotriva atacurilor lor. Satana este identificat cu o făptură puternică şi înarmată, prinţul puterilor văzduhului, un leu care răcneşte. Toate aceste denumiri ar trebui să ne facă şi mai precauţi şi gata de luptă. Petru spune aceasta foarte clar. El îl descrie pe Satana ca pe un leu care răcneşte şi care caută pe cine să sfâşie, iar apoi ne îndeamnă să "ne împotrivim lui, tari în credinţă" (1 Petru 5:8-9). Pavel ne spune să ne înarmăm şi să fim gata pentru o lungă şi grea bătălie, căci "noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânirilor acestui întuneric, împotriva duhurilor răutăţii în locurile cereşti" (Efeseni 6:12). Nu avem voie să fim leneşi sau fricoşi. Suntem învăţaţi să fim puternici, curajoşi şi destoinici, perseverând până la sfârşit. În acelaşi timp trebuie să fim conştienţi de slăbiciunea noastă şi să cerem ajutor de la Dumnezeu care să ne dea armura, puterea şi înţelepciunea de care avem nevoie.

Diavolul nu este numai vrăjmaşul nostru. El este vrăjmaşul lui Dumnezeu. Noi luptăm pentru onoarea lui Dumnezeu. Dacă vrem să lărgim Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie ca în permanenţă să luptăm împotriva duhurilor rele care încearcă să biruiască acea Împărăţie şi chiar plănuiesc nimicirea noastră veşnică, dacă ar fi posibil.

Cu un astfel de duşman nu se va face nici un armistiţiu. El inplantează minciuna în minţile oamenilor, neadevărul în loc de adevăr, stârneşte ură şi generează neînţelegere şi luptă. Prin natura lui, diavolul este rău şi depravat.

Răutatea diavolului se datorează în întregime propriei sale alegeri. Cristos ne spune că "ori de câte ori diavolul spune o minciună, vorbeşte din ale sale, căci el este mincinos şi tatăl minciunii" (Ioan 8:44). Cristos ne mai spune şi că el "n-a rămas în adevăr". Din aceasta înţelegem că el avea odată adevărul, dar l-a respins.

Deşi diavolul luptă împotriva lui Dumnezeu, el n-a putut face lucrul acesta fără consimţământul lui Dumnezeu. Din cartea lui Iov învăţăm că Satana n-a putut să-şi ducă la împlinire planurile sale violente fără prmisiunea lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, din 2 Tesaloniceni 2: 9-12 învăţăm că orbirea celor care nu cred nu este numai lucrarea Satanei, ci şi judecata lui Dumnezeu.

Dumnezeu are control deplin asupra demonilor (sau duhuri necurate), potrivit cu voia Sa, dar El le permite să-i pună la încercare pe credincioşi. Credincioşii pot fi curăţaţi prin aceste încercări cauzate de duhurile rele ale demonilor. Aceste duhuri ne pot tulbura prin anumite probleme, încercări şi atacuri ale răului, dar niciodată ele nu-l pot nimici pe credincios. Dumnezeu nu le permite să facă acest lucru. Pavel a trecut printr-un asemenea conflict. El a scris: "şi ca să nu mă umflu de mândrie din cauza strălucirii acestor descoperiri mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, pentru ca să nu mă îngâmf "(2 Corinteni 12:7).

Trebuie să combat ideea falsă conform căreia demonii ar fi doar nişte pasiuni rele existente înăuntrul nostru şi care ne fac să greşim. Scriptura neagă clar această idee. Scriptura îi numeşte pe demoni "duhuri necurate" şi când vorbeşte despre căderea lor spune că sunt "îngeri care şi-au părăsit starea lor dintâi". Deci învăţăm că demonii nu sunt doar gânduri în mintea oamenilor, ci sunt reali şi posedă gânduri şi o înţelegere proprie. Dar în Biblie se mai face de asemenea o comparaţie între copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului, lucru care n-ar mai avea rost să se facă dacă copiii diavolului ar fi doar gânduri rele. După aceea ni se mai spune că demonii sunt rânduiţi pentru condamnarea veşnică în focul iadului. Cu siguranţă lucrul acesta n-ar putea fi adevărat când ar fi vorba numai despre nişte gânduri rele.

Lumea fizică. Bucuria noastră ar trebui să fie mare atunci când ne gândim la frumuseţile lumii pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Unul dintre primele semne ale credinţei ar trebui să apară atunci când ne gândim că tot ce ne înconjoară este lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, şi când ne întrebăm de ce le-a făcut. Studiind istoria creaţiei, credinţa noastră va fi întărită. Aflăm că Dumnezeu, prin puterea Cuvântului Său şi prin Duhul Său, a creat cerul şi pământul din nimic. El l-a făcut să producă lucruri create, atât însufleţite cât şi neînsufleţite. El a dat fiecărui obiect propria Sa natură, funcţie şi poziţie. Şi de îndată ce toate sunt supuse decăderii, El a pregătit o cale prin care să păstreze fiecare specie, dându-i puterea de reproducere. Apoi, în cele din urmă, El l-a făcut pe om. L-a deosebit pe om de restul creaţiei, dând frumuseţe formeii lui şi înzestrându-l cu mari calităţi. El îl prezintă pe om ca pe cea mai extraordinară lucrare a Sa.

Aici nu vom discuta în detalii marile lucrări ale lui Dumnezeu. În cuvinte nu avem suficientă frumuseţe şi stil prin care să putem arăta destul de cuprinzător cât de mult depăşeşte înţelegerea noastră înţelepciunea Lui, puterea, dreptatea şi bunătatea care se văd în Univers. Dar aceasta nu înseamnă că n-ar trebui să fim interesaţi de aceste lucruri. Frumuseţile Universului sunt ca o oglindă în care vedem bunătatea lui Dumnezeu, înţelepciunea şi puterea Lui. Un studiu al creaţiei va face ca aprecierea măreţiei lui Dumnezeu să crească în inimile noastre.

Mai întâi deci, haideţi să ne minunăm de măreţia Arhitectului care a fixat cu atâta grandoare anumite stele pe boltă, unora dându-le un loc stabil, iar altora dându-le o traiectorie pe care să se mişte. El le controlează mişcarea astfel încât ele să măsoare ziua şi noaptea, lunile, anii şi veacurile. El chiar modifică lungimea zilei, dar fără să creeze confuzie. Există foarte multe exemple pe care le-am putea alege ca să arătăm bunătatea lui Dumnezeu şi înţelepciunea Lui manifestată prin creaţia tuturor lucrurilor, mari şi mici.

În al doilea rând, să vedem ce efect ar trebui să aibă această creaţie asupra noastră. Când, prin credinţă, vedem că Dumnezeu a conceput toate lucrurile pentru binele nostru, ne vom întoarce spre El cu încredere, în rugăciune, cu laudă şi cu dragoste. Dumnezeu ar fi putut crea lumea într-o clipită, dar El a organizat acest proces într-un interval de şase zile. Aceasta a fost un semn al bunătăţii dragostei Lui, pentru că în felul acesta El a pregătit dinainte tot ceea ce-i era necesar omului. N-ar trebui să ne îndoim de grija unui Tată atât de bun, care şi-a arătat bunătatea Lui faţă de noi încă dinainte ca noi să fi existat. Deci, a crede că El ne abandonează în vreme de nevoie, când ştim că El a revărsat deja peste noi atâtea binecuvântări, ar fi, într-adevăr, un păcat.

Ori de câte ori ne gândim la Dumnezeu ca la un Creator al cerului şi al pământului, să ne aducem aminte că El menţine controlul asupra tuturor lucrărilor Lui, şi că noi suntem copiii Lui. El a garantat că ne va hrăni şi ne va păzi. Putem aştepta cu încredere numai binele din partea Lui. Noi ar trebui să cerem toate lucrurile numai de la El, şi întotdeauna împreună cu mulţumirile noastre, pentru că El ne dă toate lucrurile bune. Inimile noastre trebuie să se întoarcă spre El ca să-L iubim şi să ne închinăm Domnului nostru cu toată fiinţa noastră.

Articol preluat din cartea Creștinism biblic de John Calvin (Editura Făclia, Oradea, 1998).

© Editura Făclia

Preluarea acestui articol de pe situl Editurii Făclia este strict interzisă fără permisiunea scrisă a editurii