Traducere din limba engleză de

Dinu Moga

Tot legământul Vechiului Testament, inclusiv Legea, au fost date ca să stârnească în viaţa oamenilor dorința după Dumnezeu. El era o imagine a adevărului, dar numai una temporară. Dumnezeu n-a dorit cu adevărat să simtă mirosul grăsimii arse pe altar; iar vărsarea sângelui animalelor nu putea îndepărta cu adevărat păcatul. Încă de pe vremea lui 1 Samuel 15:22, oamenilor li s-a spus: "Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor". Isaia a promis că toate păcatele vor fi ispăşite cu o singură jertfă (Isaia 53:5,6). "Căci Cristos este sfârşitul legii pentru ca oricine crede în El să poată fi îndreptăţit" (Romani 10:4).

Legea morală ne arată că suntem vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Dacă am putea s-o ţinem perfect, am primi viaţă veşnică. Dar slăbiciunea Legii este văzută prin faptul că încă nici un om n-a putut s-o ţină în mod desăvârşit. Nici chiar cei mai mari sfinţi nu l-au putut iubi pe Dumnezeu cu toată inima lor şi cu toată mintea lor, şi cu tot sufletul lor, şi cu toată puterea lor. Solomon a spus:"Fiincă pe pământ nu este nici un om fără prihană care să facă binele fără să păcătuiască" (Eclesiastul 7:20; 1 Împ. 8:46).

Legea morală a fost dată cu trei scopuri principale. În primul rând, ca să arate dreptatea lui Dumnezeu. În contrast, starea de păcat a omului arată că el merită să fie condamnat. Pavel a spus: "Păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: "să nu pofteşti!"" (Romani 7:7). În Rom. 3:20 Pavel explicase deja că: "Prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului". Legea se aseamănă cu o oglindă în care ne vedem slăbiciunile şi tendinţa de a ne îndrepta mereu spre păcat. Mai târziu Pavel explică: "Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare" nu ca să-i poată nimici pe toţi sau să-i lase să piară, ci "ca să aibă îndurare de toţi" (Romani 11:32).

Al doilea scop al Legii este să-i stăpânească pe oamenii cărora nu le pasă că fac răul dacă nu sunt forţaţi să nu-l facă. Inimile acestor oameni nu se schimbă, dar Legea îi opreşte să-şi îndeplinească faptele lor rele. Dumnezeu este nevoit să-i stăpânească pe oameni în acest fel, pentru că altfel lumea ar deveni scena unor lupte şi a unei confuzii fără margini.

În al treilea rând, Lega a fost dată pentru credincioşii în ale căror vieţi domneşte Dumnezeu. În fiecare zi Legea îi ajută pe credincioşi să înveţe mai mult despre natura lui Dumnezeu şi despre voia Sa, ceea ce este şi dorinţa lor. Pe lângă aceasta, credincioşii au nevoie de încurajare şi învăţătură şi când aceştia citesc şi studiază Legea lui Dumnezeu pot vedea că ea îi încurajează să asculte şi îi întăreşte în cunoaşterea lor ca să nu mai cadă atât de uşor în păcat. Odată un credincios scria: "Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. Orânduielile Domnului sunt fără prihană şi veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii" (Psalmul 19:7,8). "Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea" (Psalmul 119:105).

Legea morală

Dumnezeu foloseşte Legea ca să ne dea adevărata cunoaştere a dreptăţii standardelor Sale. Ni se cere să ne închinăm Lui, iar despre noi să avem o părere umilă. După ce Dumnezeu stabileşte faptul că El are dreptul să ne poruncească, El ne cheamă să ne închinăm Lui aşa cum o merită şi după ce ne arată standardul bunătăţii Sale, ne îndreaptă privirile spre nedreptatea noastră şi neputinţa de a face binele. Mai învăţăm şi că Dumnezeu doreşte mult ca noi să urmăm dreptatea. Frica de moartea veşnică, cea care este dreapta răsplată pentru nelegiuirea noastră, ar trebui să ne facă să ne întoarcem spre Dumnezeu pentru a primi mila Sa. Aflăm apoi că El şi-a arătat deja mila Sa şi ne-a apropiat de El cu minunata Sa dragoste şi cu dulcile Lui promisiuni. Tot ce avem noi îi aparţine Lui aşa că, dacă ne dăruim Lui, nu facem decât să plătim o datorie. El ne-a promis că ne va răsplăti cu binecuvântări şi în lumea aceasta şi în cea viitoare. Celor ce fac răul le-a promis în lumea aceasta necazuri şi în lumea viitoare moarte veşnică.

Legea cere de la noi neprihănire spirituală şi bunătate exterioară care să poată fi uşor vizibilă. Poruncile unui rege pământesc sunt diferite. El poate interzice destrăbălarea, omorul sau furtul, dar pe acestea le poate interzice numai după ce observă faptele exterioare. Dar când Dumnezeu, care vede toate lucrurile, interzice destrăbălarea, omorul şi furtul, această interdicţie Lui se extinde şi în zona gândurilor inimii - cum ar fi lăcomia, ura şi pofta rea.

Legea (Exodul cap. 20) a fost împărţită în mod intenţionat în două părţi. Prima parte se ocupă de relaţia omului cu Dumnezeu, pentru că aceasta este temelia întregii dreptăţi. A doua parte se ocupă de relaţia omului cu alţi oameni. Cristos însumează întreaga Lege sub forma a două cerinţe: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei este: "Să iubeşi pe aproapele tău ca pe tine însuţi". În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi prorocii" (Matei 22:37-40).

Partea întâi a Legii

Prima poruncă: "Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei".

Dreptul de autoritate al lui Dumnezeu reiese din cuvântul "Domnul". El este mai presus de orice. El există prin El Însuşi şi ţine totul în existenţă. El ne îndeamnă la ascultare menţionând una dintre marile fapte pe care le-a făcut faţă de noi. Apoi El porunceşte închinare totală, încredere, rugăciune şi mulţumire - tot ceea ce Îi aparţine Lui de drept ca Dumnezeu. Expresia "afară de Mine" arată clar insulta care i se aduce Domnului prin idolatrie. A aşeza alături de Dumnezeu o divinitate imaginară este o faptă care Îl provoacă la gelozie la fel cum o femeie adulteră îl provoacă pe soţul ei la gelozie când îşi aduce iubitul în prezenţa lui.

A doua poruncă: "Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti". Dumnezeul nemărginit ne interzice să-L reprezentăm prin figuri materiale şi ne interzice să ne închinăm oricărui fel de statuete. Dumnezeul nostru nu permite existenţa niciunui rival.

A treia poruncă: "Să nu iei în deşert numele Domnului". Din această poruncă învăţăm că numele lui Dumnezeu trebuie considerat ca fiind cel mai sfânt. Totdeauna trebuie să ne gândim şi să vorbim cu reverenţă despre Dumnezeu şi despre tainele divine.

A patra poruncă: "Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti".

Porunca aceasta a fost dată pentru trei motive: a) oamenii au avut nevoie de această poruncă ca să-şi amintească să se oprească din lucrul lor şi să-L lase pe Dumnezeu să lucreze în ei. b) Era nevoie de o zi în care oamenii să se adune laolaltă, să audă legea şi să mediteze la lucrările lui Dumnezeu. c) Era nevoie de o zi în care oamenii să înceteze lucrul pentru ocrotirea sănătăţii lor fizice. Avem nevoie de o zi de odihnă şi închinare.

Partea a doua a Legii

Prima poruncă: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta".

Dumnezeu ne cere să ne cinstim părinţii şi pe cei pe care i-a pus să stăpânească peste noi. Ei trebuie ascultaţi.

A şasea poruncă: "Să nu ucizi".

Aceasta înseamnă nu numai că nu ne este permis să facem rău unui alt om, dar trebuie să ne pese şi de siguranţa altora. Această poruncă implică şi atitudinea noastră lăuntrică. "Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş" (1 Ioan 3:5).

A şaptea poruncă: "Să nu preacurveşti".

Tot cursul vieţii noastre trebuie guvernat de principii de abstinenţă şi viaţă trăită curat.

A opta poruncă: "Să nu furi".

Dacă vrem să ascultăm de această poruncă, trebuie să fim mulţumiţi cu situaţia pe care o avem în viaţă. Trebuie să căutăm să câştigăm totul în mod onorabil şi legal.

 A noua poruncă: "Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău".

Dumnezeu este adevărul şi de aceea El urăşte minciuna. Şi noi trebuie ca întotdeauna să lucrăm unul cu celălalt cu totală dreptate. Nu ne este permis nici să facem rău aproapelui nostru prin batjocură şi clevetire.

A zecea poruncă: "Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău".

Dumnezeu ne interzice să avem vreun gând care ar putea da naştere în inimile noastre dorinţei de a face rău aproapelui nostru. Fiecare gând şi orice dorinţă trebuie să fie pentru binele aproapelui nostru.

Aceste porunci cer ca omul să fie modelat după standardul purităţii lui Dumnezeu, ca astfel noi să-L iubim pe Dumnezeu şi să ne iubim aproapele. Cristos dă un înţeles mai larg cuvântului "aproapele". Pilda "Bunului samaritean" ne învaţă că aproapele nostru nu este numai cel din ţara noastră, ci şi străinii. Cristos ne-a învăţat că: "Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă legea şi prorocii" (Matei 7:12). Acesta a fost sumarul pe care l-a dat Cristos Legii.

Pavel dă Legii un alt sumar care cere din partea credinciosului la fel de multă concentrare, atenţie şi efort: "Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Galateni 5:14). Cristos ne-a învăţat şi El acest lucru.

(Dar să mai facem o clarificare. Unii spun că există păcate cum ar fi pofta, care nu-i un păcat chiar atât de mare şi de aceea pedeapsa nu este moartea. Dar în Biblie citim aceste cuvinte: "Plata păcatului este moartea" (Romani 6:23). Acest text se referă desigur la tot ce este păcat, nu doar la unele dintre ele. Cristos ne-a învăţat (Matei 5:19): "Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în împărăţia cerurilor".)

Articol preluat din cartea Creștinism biblic de John Calvin (Editura Făclia, Oradea, 1998). 

© Editura Făclia

Preluarea acestui articol de pe situl Editurii Făclia este strict interzisă fără permisiunea scrisă a editurii