Traducere din limba engleză de

Dinu Moga

Natura lui Dumnezeu. Scriptura ne învaţă că Dumnezeu este o fiinţă infinită şi un spirit. Dumnezeu vorbeşte foarte puţin despre propria Lui esenţă, dar aceste două caracteristici ne opresc să încercăm să-L definim. Infinitatea Lui ne face să ne dăm seama că pe El nu-L putem măsura. Faptul că El este un spirit ne face să ne dăm seama că nu-L putem descrie oricât ne-am strădui în cuvinte omeneşti. El depăşeşte cu mult gândirea noastră pământească.

Unii oameni se gândesc la Dumnezeu ca la o persoană omenească, pentru că Scriptura spune că El are gură, urechi, ochi, mâini şi picioare. Aceste descrieri sunt folosite numai pentru că mintea noastră omenească nu poate să conceapă că cineva există fără să aibă o formă vizibilă. Dumnezeu foloseşte asemenea cuvinte în Biblie, ca să ne ajute să ne gândim la El; de altfel Dumnezeu poate vedea, auzi şi acţiona. Dar El nu are trup.

Trei persoane distincte într-un singur Dumnezeu. Trebuie să înţelegem clar şi pe deplin convinşi că Dumnezeu este o singură fiinţă, dar că într-un singur Dumnezeu pot fi cunoscute şi deosebite trei persoane. Esenţa lui Dumnezeu este simplă şi nu poate fi divizată. În Evrei 1:3, Cristos este descris ca fiind oglindirea slavei Tatălui. Aceasta nu ne spune nimic despre esenţa lui Dumnezeu. Există o singură esenţă. Dar ea dă lui Cristos o subzistenţă prin care El se deosebeşte de Tatăl. Ni se spune că Fiul este strălucirea gloriei Tatălui. Caracterul Tatălui străluceşte mai departe în Fiul. Concluzionăm de aceea că Fiul are o personalitate aparte prin care El străluceşte. Acelaşi lucru este adevărat şi despre Duhul Sfânt. El se deosebeşte de Tatăl ca o personalitate aparte. Astfel noi credem învăţătura apostolilor că există trei persoane într-un singur Dumnezeu.

Greşeli care trebuie evitate. Unii profesori de teologie au susţinut că Cristos era şi Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu, dar în scimb au afirmat că Cristos a fost creat. Acest lucru nu a putut fi posibil din moment ce Cristos are aceeaşi esenţă cu Tatăl. Cristos n-a putut avea un început. Pentru acest motiv noi afirmăm foarte ferm că Dumnezeirea este o entitate.

Unii oameni au afirmat că atunci când vorbim despre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt ne referim numai la diferite atribute şi ipoteze ale divinităţii. Aceste atribute sunt similare altor atribute ale lui Dumnezeu cum ar fi: înţelepciunea, puterea şi dreptatea. Conform acestei păreri Tatăl, Fiul şi Duhul nu se deosebesc unul de celălalt. Apărătorii adevărului au contracarat această părere afirmând clar că în unitatea dumnezeirii există trei persoane.

Iată o altă învăţătură greşită. Aceasta afirmă că Cristos a început să existe când Dumnezeu a creat lumea. Apostolul Iacov ne spune că în Dumnezeu nu există schimbare. Să nu credem niciodată că existenţa lui Cristos începe în momentul creaţiei lumii. El a fost cu Tatăl înainte de începerea timpului şi a fost veşnic cu El. Cristos are în El însuşi veşnicia, autoexistenţa şi dumnezeirea.

 Înţelesul conceptului de Persoană. Cuvântul "persoană" aşa cum este el folosit în acest context înseamnă unul care are o "subzistenţă" în "esenţa" (fiinţa) lui Dumnezeu şi se deosebeşte de ceilalţi membri ai dumnezeirii prin anumite aspecte ale caracterului şi lucrării care aparţin în mod distinct Lui Însuşi. Cuvântul "subzistenţă" este folosit pentru a indica ceva diferit de ceea ce este pur "esenţă" sau "fiinţă" a lui Dumnezeu. Dacă Cristos a fost numai Dumnezeu şi n-a avut nimic care să-i fi aparţinut în mod distinct numai Lui, Ioan n-ar fi avut dreptate, când a spus: "Cuvântul era cu Dumnezeu". Dar Ioan ne aminteşte imediat despre unitatea esenţei divine, spunând: "Şi Cuvântul era Dumnezeu".

Când vorbim despre Dumnezeu vorbim şi despre Fiul şi Duhul aşa cum o facem vorbind despre Tatăl. Când Tatăl şi Fiul sunt menţionaţi distinct ("Tatăl iubeşte pe Fiul" sau "Tatăl a trimis pe Fiul"), fiecare persoană divină se deosebeşte de cealaltă. Lucrarea Fiului nu poate fi atribuită Tatălui sau Duhului. Nu putem spune că Tatăl a devenit om şi a suferit sau că Duhul a spus: "Acesta este Fiul Meu preaiubit". 

Dovezi din Scriptură că Fiul este Dumnezeu. Când Biblia vorbeşte despre "Cuvântul lui Dumnezeu" această expresie nu înseamnă doar o voce sau o profeţie. Cuvântul lui Dumnezeu este înţelepciunea eternă care este cu Dumnezeu. Acum 1 Petru 1:11 spune despre profeţii care au scris Vechiul Testament că ei "cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Cristos, care era în ei când vesteau mai dinainte patimile lui Cristos şi slava de care aveau să fie urmate". În vremea când s-au făcut acele profeţii, Cristos nu venise în lume. Deci acea afirmaţie trebuie să se refere la Cristos ca la Cuvântul veşnic care întotdeauna a fost cu Tatăl. Când ştim că Duhul care a vorbit prin profeţi a fost Duhul lui Cristos, ştim cu certitudine că Cristos este Dumnezeu.

Apostolii ne învaţă că lumea a fost creată de Fiul şi că El susţine toate lucrurile prin cuvântul puterii Lui (Evrei 1:2). Însuşi Cristos spune: "Tatăl meu lucrează până acum; şi Eu de asemenea lucrez" (Ioan 5:17). La începutul Evangheliei după Ioan învăţătura aceasta este dată şi mai clar. Cuvântul, care de la început era Dumnezeu şi cu Dumnezeu, este împreună cu Tatăl cauza tuturor lucrurilor. De aici reiese clar că Cuvântul este veşnic, o Persoană distinctă, şi agentul întregii creaţii. Toate revelaţiile de la Dumnezeu pot fi numite Cuvântul Său, dar meritul cel mai înalt trebuie să-l primească Cuvântul, cea mai sublimă revelaţie a lui Dumnezeu despre El Însuşi, căci Cuvântul este Dumnezeu.

În Vechiul Testament găsim dovezi ale divinităţii lui Cristos. Psalmul 45 vorbeşte despre un Cristos care este Mesia şi spune: "Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic". Isaia 9:6 îl descrie pe Cristos ca pe un "Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii"; şi Isaia îl mai numeşte şi "Emanuel, Dumnezeu cu noi". Când Ieremia proroceşte despre Fiul lui David care este promis el spune: "Numele lui va fi Iehova, neprihănirea noastră". Este deci clar că marile nume ale lui Dumnezeu îi aparţin pe bună dreptate şi Fiului tot aşa cum îi aparţin Tatălui.

În Noul Testament există foarte multe mărturii în favoarea dumnezeirii lui Cristos. Iată câteva dintre ele: Noul Testament consideră profeţiile Vechiului Testament nişte fapte ale lui Dumnezeu care au fost împlinite în Cristos. Afirmaţia lui Pavel că profeţia lui Isaia despre Domnul care va fi o piatră de poticnire pentru Iuda (Isaia 8:14) este împlinită în Cristos (Romani 9:33). Pavel mai spune şi aceasta: "Toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos. Căci este scris: Pe viaţa Mea, spune Domnul, că fiecare genunchi se va pleca înaintea mea şi fiecare limbă va mărturisi despre Dumnezeu. Aici vedem încă o dată că Cristos este împlinirea profeţiei. Aceasta reiese şi mai clar când scriitorul către Evrei atribuie lui Cristos o glorie care aparţine numai lui Dumnezeu: "Tu, Doamne, ai pus de la început temeliile pământului şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale". Deci Noul testament mărturiseşte că Cristos a fost Dumnezeu. Toma avea dreptate când a strigat: "Domnul meu şi Dumnezeul meu."

Lucrările lui Cristos sunt o dovadă în plus că El este Dumnezeu. Chiar şi fariseii, care de atâtea ori au respins vorbele Lui, au recunoscut că El a pretins că este Dumnezeu prin cuvintele: "Tatăl Meu lucrează până acum şi Eu de asemenea lucrez". Ei au vrut să-L omoare pentru că "a spus că Dumnezeu este Tatăl Lui şi astfel s-a făcut deopotrivă cu Dumnezeu."

Minunile Lui au fost făcute în însuşi Numele Lui. Nimeni în afară de Dumnezeu nu putea face acest lucru. De fapt El a putut, prin autoritatea Lui Însuşi, să dea altora puterea de a face minuni, de a vindeca leproşi şi de a scoate demoni (Matei 10:8; Marcu 3:15). Petru a spus: "În numele lui Isus Cristos scoală-te şi umblă" (Fapte 3:6).

Dovezi din Scriptură că Duhul Sfânt este Dumnezeu. Moise face clar acest lucru la începutul Genesei când ne spune că la creaţie Duhul se mişca pe deasupra adâncului. Duhul, chiar de la început, şi-a folosit energia în mod pozitiv atunci când lumea era în haos. În Isaia 48:16 avem o dovadă care nu poate fi pusă la îndoială. Despre Dumnezeu şi despre Duhul Sfânt se spune că au făcut o lucrare împreună şi nu ni se spune că Tatăl a lucrat prin Duhul. "Şi acum, Domnul Dumnezeu m-a trimis cu Duhul Său". Duhul împărtăşeşte autoritatea supremă. Puterea Lui nu este împrumutată. El este autorul regenerării şi a imortalităţii. Ştim că Dumnezeu nu se sfătuieşte cu nici o fiinţă creată, totuşi Duhul "cercetează lucrurile adânci ale lui Dumnezeu". Duhul ne îndreptăţeşte prin credinţă. De la El vine puterea, adevărul, sfinţirea, harul şi orice binecuvântare. Pavel spune clar că Duhul are şi autoritatea şi voinţa. Pe acestea El le are numai în calitate de o persoană a dumnezeirii şi pe deplin divină. Iată ce zice Pavel: "Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte" (1 Corinteni 12:11).

Când Scriptura vorbeşte despre Duhul, ea nu ezită să-L numească Dumnezeu. Pavel ştie că Duhul locuieşte în noi, aşa că el ne spune că noi suntem temple ale lui Dumnezeu. De fapt, Dumnezeu ne promite de multe ori că suntem aleşi să fim Templul Său şi împlinirea completă a acestei promisiuni este în adevărul că Duhul Său locuieşte în noi. Când Petru mustră pe Anania pentru că l-a minţit pe Duhul Sfânt, el adaugă: "N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu" (Fapte 5:3,4).

Unitatea lui Dumnezeu. Există un singur Dumnezeu. În Efeseni 4:5,6, Pavel spune că este "Un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez; este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, lucrează prin toţi şi este în toţi". Suntem botezaţi prin credinţă într-un singur Dumnezeu şi totuşi, în acelaşi timp, Cristos a poruncit să fim botezaţi în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt. Acest unic Dumnezeu s-a revelat pe Sine cu o claritate desăvârşită ca şi Tată, Fiu şi Duh Sfânt.

Deosebirea în Ttrinitate. Aceasta este un mare mister. Întotdeauna trebuie să avem grijă să vorbim cu reverenţă despre acest mare adevăr. Un om de ştiinţă din vremurile străvechi, Grigore de Nazianz, a spus: "De îndată ce mă gândesc la El, sunt învăluit în gloria celor Trei; de îndată ce gândurile mele îi deosebesc pe cei Trei, ele se îndreaptă înapoi spre Unul singur". Nu trebuie niciodată să ne gândim la dumnezeire într-un fel care să ne facă să-L vedem pe Dumnezeu doar Unul singur, şi nici Trei.

Cuvintele Tată, Fiu şi Duhul Sfânt nu sunt doar nume. Rolul lor este să creeze o deosebire reală. Dar această deosebire este fără diviziune. Nu e posibil să spunem că Fiul a fost "cu Dumnezeu" sau că El a avut o "glorie cu Tatăl", dacă El era aceeaşi persoană ca şi Tatăl. Tatăl n-a venit în lume, dar Fiul a făcut-o. Fiul a fost cel care a murit şi a înviat din nou. Deosebirea dintre Tată şi Fiu n-a început atunci când Fiul a devenit om. Singurul Fiu era în sânul Tatălui în toată veşnicia şi avea propria Lui glorie împreună cu Tatăl. Există, de asemenea, o deosebire clară între Tatăl şi Duhul, căci Biblia spune că El a ieşit de la Tatăl. Şi Duhul nu este acelaşi cu Cristos. Cristos îl numeşte "un Altul": "iată, vă trimit un alt Mângâietor".

Există o deosebire în lucrare între persoanele Dumnezeirii. Tatăl este începutul oricărei lucrări, obârşia tuturor lucrurilor. Fiul posedă înţelepciunea şi sfatul, şi împărţirea tuturor stăpânirilor. Duhul are puterea care este activă în lume. Nu trebuie însă să punem prea mare accent asupra acestei deosebiri în lucrare.

Veşnicia Tatălui este de asemenea veşnicia Fiului şi a Duhului şi nici Unul nu are prioritate faţă de Celălalt; cu toate acestea, noi folosim o ordine când vorbim despre Persoanele divine. Şi e corect să facem acest lucru. Tatăl trebuie socotit primul. Fiul este de la El. Duhul este de la Ei Amândoi. Că Duhul este de la Tatăl şi de la Fiul putem afla din Romani 8. Aici Pavel spune că acelaşi Duh este mai întâi Duhul lui Cristos şi apoi Duhul Celui care l-a înviat pe Cristos din morţi.

Acest fapt poate fi un întăritor al credinţei noastre, deşi el este greu de înţeles. Unitatea existentă între Tatăl şi Fiul reiese şi mai clar dacă observăm că - Ei au un singur Duh. Deci pentru acelaşi motiv, Duhul nu poate fi ceva diferit de Tatăl şi de Fiul. În timp ce fiecare persoană a Trinităţii îşi are propria Sa personalitate distinctă, fiecare este şi întreaga Dumnezeire. Astfel Cristos a putut spune: "Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine".

Să fim deci siguri de această temelie a credinţei noastre. Noi credem într-un singur Dumnezeu. Prin acest singur Dumnezeu, noi înţelegem o singură şi indivizibilă fiinţă în care sunt trei Persoane. Când folosim nedefinit numele lui Dumnezeu, includem de asemenea Fiul şi Duhul. Dar, pentru că există ordine definită între persoanele Dumnezeirii, noi câteodată folosim numele lui Dumnezeu ca să ne referim la Tatăl, în timp ce de asemenea vorbim despre Fiul şi despre Duhul în relaţie cu Tatăl - e.g. Fiul lui Dumnezeu. Noi credem în unitatea lui Dumnezeu, în ordinea persoanelor Dumnezeirii şi nu considerăm mai prejos Dumnezeirea Fiului şi a Duhului.

Articol preluat din cartea Creștinism biblic de John Calvin (Editura Făclia, Oradea, 1998).

© Editura Făclia

Preluarea acestui articol de pe situl Editurii Făclia este strict interzisă fără permisiunea scrisă a editurii