Traducere din limba engleză de

Dinu Moga

Credem că Dumnezeu nu a creat Universul ca apoi să-l lase să funcţioneze de unul singur. Acesta este unul dintre punctele principale în care diferă credincioşii de cei necredincioşi. Noi recunoaştem lucrarea lui Dumnezeu în cursul continuu al naturii aşa cum o recunoaştem şi la originea ei. Mulţi sunt convinşi de existenţa unui Dumnezeu creator, când îi văd lucrarea, dar e nevoie de o credinţă din inimă pentru a recunoaşte lucrarea Sa continuă. "Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin cuvântul lui Dumnezeu ..." (Evrei 11:3).

Apoi trebuie să continuăm să credem în suveranitatea lui Dumnezeu sau în grija pe care o acordă lumii prezente. Trebuie să ştim nu numai că Dumnezeu este Creator al tuturor lucrurilor, ci şi că El este stăpân şi Cel ce păstrează şi că în mod deosebit El poartă de grijă şi iubeşte tot ceea ce este creat de El, chiar şi pe cea mai neînsemnată vrabie.

Trebuie să înţelegem clar că providenţa lui Dumnezeu nu are nimic de-a face cu norocul sau întâmplarea. Timp de sute de ani şi chiar în vremea noastră oamenii au crezut că multe lucruri au avut loc din întâmplare. Dacă un om era atacat de tâlhari, a naufragiat pe mare, a dat peste o oază în pustie sau a scăpat ca prin urechile acului de la moarte, totul a avut loc din întâmplare. Dar noi ştim că până şi părul din cap ne este numărat. Noi ştim că Cel care ne poartă de grijă nu lasă să vină nimic peste noi la întâmplare. Toate evenimentele sunt controlate de sfatul tainic al lui Dumnezeu.

Adu-ţi deci aminte că Dumnezeu este omnipotent (are toată puterea), dar nu în sensul cum cred filozofii. Dumnezeu n-a rămas inactiv după ce şi-a sfârşit creaţia. El veghează, lucrează cu putere, este tot timpul activ. El este atotputernic nu pentru că a pus temelia unei lumi care funcţionează, ci pentru că El guvernează cerul şi pământul prin grija Lui plină de bunătate. Şi aceasta nu înseamnă numai că El a stabilit cursul normal al naturii. Bunătatea Lui continuă să se arate faţă de tot poporul Lui printr-o dragoste de Tată.

Când recunoaştem pe deplin omnipotenţa lui Dumnezeu, Îl vom asculta şi ne vom găsi refugiul sub paza Lui. Nu vom mai fi stăpâniţi de temeri superstiţioase. Unii oameni cred că stelele guvernează lumea şi de aceea sunt preocupaţi de horoscop. Putem sta liniştiţi şi convinşi că lumea este toată guvernată prin voia desăvârşită a lui Dumnezeu, aşa că nimic nu se întâmplă fără permisiunea, cunoştinţa şi voia Lui.

Un alt lucru pe care trebuie să-l fixăm clar în minţile noastre este că grija lui Dumnezeu este mult mai mult preştiinţă. Grija Lui este arătată într-o acţiune continuă. A spune că Dumnezeu guvernează lumea la modul general fără să controleze fiecare individ nu este adevărat. Fiinţa umană nu se mişcă şi nu acţionează la întâmplare şi nici prin voinţa ei liberă. Grija lui Dumnezeu faţă de lumea prezentă înseamnă că El continuă să se implice în toate activităţile oamenilor. Hotărârea cu privire la ce se întâmplă în lume nu este într-o anumită proporţie alegerea lui Dumnezeu şi într-alta alegerea omului - alegerea este întotdeauna numai a lui Dumnezeu.

Dumnezeu controlează atât lucrurile care au viaţă cât şi cele fără viaţă. Prin grija Lui părintească avem un seceriş bun sau unul rău. O călătorie sigură sau un naufragiu. Dumnezeu este atotputernic. E important să ştim că datorită deciziei Lui trăim vremuri bune sau vremuri grele. Noi ştim că El este bun ca să ne dea lucrurile bune de care avem nevoie. Când trecem prin vremuri grele, nu trebuie să credem că aceasta se întâmplă pentru că El n-a fost în stare să pregătească lucruri mai bune pentru noi. Ca un adevăr universal, Cristos a spus că nici măcar o vrabie nu cade la pământ fără voia Tatălui din cer.

Noi ştim că Dumnezeu a făcut lumea pentru om. Atunci trebuie să ne aşteptăm ca El s-o guverneze pentru binele omului. Profetul Ieremia exclamă: "Ştiu, Domane, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-şi îndrepte paşii spre ţintă" (Ieremia 10:23). Solomon ne spune: "Paşii omului sunt călăuziţi de Domnul; deci cum poate omul înţelege calea Sa?" Din cauza acestor versete nu putem sprijini învăţătura unor oameni care spun că Dumnezeu dă omului puterea de a acţiona, în timp ce omul îşi alege singur direcţiile în care să meargă. Alegerea şi scopul sunt ale lui Dumnezeu întotdeauna. Chiar şi evenimentele care par a fi mai întâmplătoare decât altele sunt controlate de Dumnezeu. Dacă un om este în mod accidental omorât de un alt om, aceasta nu se întâmplă fără permisiunea lui Dumnezeu. "Dacă nu i-a întins laţuri şi dacă Dumnezeu l-a făcut să-i cadă în mână ..." (Exod 21:13). Mulţi cred că tragerea la sorţi este un apel numai la şansă, dar Dumnezeu controlează până şi acest lucru: "Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul" (Proverbe 16:33).

Grija plină de dragoste a lui Dumnezeu faţă de toată lumea nu este doar generală. Ea este particulară. Sunt multe exemple în Biblie unde se dau cazuri speciale ale grijii Sale pline de dragoste. El a trimis un vânt care să aducă prepeliţe de peste mare (Numeri 11:31). El a stârnit o furtună pentru ca Iona să fie aruncat în mare. Biblia ne vorbeşte despre controlul Său asupra întregii naturi. "... din nori Îţi faci carul şi umbli pe aripile vântului. Din vânturi Îţi faci soli şi din flăcări de foc slujitori" (Psalmul 104:3,4). "El a zis şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării ... A oprit furtuna, a adus liniştea şi valurile s-au potolit" (Psalmul 107:25,29). Chiar şi lucrurile obişnuite cum ar fi pâinea pe care o mâncăm ne este dată de Dumnezeul care ne porunceşte s-o cerem de la El: "Pâinea noastră cea de toate zilele dăne-o nouă astăzi".

Învăţătura că Dumnezeu controlează continuu fiecare parte a lumii Sale poate fi făcută să sune oribil, lăsând să se înţeleagă că lumea este controlată "de soartă". Creştinii trebuie să respingă această idee. "Soarta" este sinonim cu "întâmplarea oarbă" sau "norocul", iar noi NU promovăm această învăţătură. Ideea că omenirea este controlată de soartă este absolut străină creştinismului. Noi credem că Dumnezeul nostru veghează asupra tuturor lucrurilor cu dragostea Lui de Tată.

De multe ori însă minţile noastre sunt prea limitate ca să poată atinge înălţimile înţelegerii acţiunilor lui Dumnezeu. Deşi toate lucrurile sunt rânduite prin voinţa hotărâtă a lui Dumnezeu, pentru noi ele par să aibă loc la întâmplare. Scopul multor evenimente ne este ascuns.

În istoria lui David există un eveniment remarcabil care demonstrează direcţionarea acestuia de către Dumnezeu în timp ce David n-a avut nici un control. În momentul când David era înconjurat de Saul şi oamenii acestuia în pustia Maon, filistenii au invadat ţara. Aceasta l-a obligat pe Saul să înceteze a-l mai urmări pe David ca să se ducă să lupte împotriva filistenilor. Această întâmplare n-a avut loc accidental. Momentul a fost stabilit de Dumnezeu. Dacă avem credinţă, vom fi în stare să vedem că ceea ce ni se pare ca fiind o întâmplare este de fapt lucrarea tainică a puterii lui Dumnezeu. 

Cum ar trebui să ne folosim de doctrina purtării de grijă a lui Dumnezeu?

Vom putea examina corect grija continuă şi intervenţia lui Dumnezeu în lume numai dacă ne amintim că vorbim despre Creatorul nostru şi al lumii întregi. Despre El trebuie să vorbim cu reverenţă şi umilinţă. Mulţi oameni nu vor să creadă că Dumnezeu are mai multă putere decât poate să priceapă raţiunea lor. Noi însă spunem ca Pavel: "O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui" (Romani 1:13). Există taine pe care nu le putem înţelege, totuşi Dumnezeu ne-a descoperit anumite căi ale Sale. "Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia" (Deut. 29:29).

Mângâiere pentru credincioşi. Oricât de ascunse ne-ar fi cauzele unor evenimente, putem crede cu toată tăria că Dumnezeu Îşi pune în aplicaţie planul Său. Putem spune împreună cu David: "Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile şi planurile tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aş vrea să le vestesc şi să le trâmbiţez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc" (Psalmul 40:5).

Când avem greutăţi, e bine să ne examinăm viaţa ca să vedem dacă nu cumva noi suntem cauza problemelor şi dacă am păcătuit, să ne pocăim. Dar Tatăl ceresc are dreptul să facă ce vrea. Suferinţa unui om poate fi o pedeapsă, dar alteori omul trebuie să îndure suferinţa ca în El să se arate gloria lui Dumnezeu. Aceasta a fost situaţia omului care s-a născut orb. Isus a spus: "N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu" (Ioan 9:3). Raţiunea noastră umană consideră că e nedrept să fie aşa. Este un mister pe care nu-l putem înţelege. Noi nu avem voie să-L tragem la răspundere pe Dumnezeu. Datoria noastră este să acceptăm în smerenie hotărârile tainice ale lui Dumnezeu.

Viitorul. De la Solomon învăţăm că planul omului se sincronizează cu voia lui Dumnezeu. "Inima omului se gândeşte pe ce cale să mergă, dar Domnul îi îndreaptă paşii" (Prov. 16:9). Hotărârile lui Dumnezeu nu ne împiedică să ne îndeplinim planurile şi deciziile luate în vederea rezolvării problemelor vieţii. Dar este necesar să recunoaştem grija Lui care are dreptul să schimbe orice hotărâre luată de noi. Dumnezeu ne-a dat viaţa şi ne-a dat şi mijloacele prin care să purtăm de grijă vieţii noastre. El ne-a dat într-o anumită măsură abilitatea de a putea prevedea anumite pericole. El ne-a învăţat să ne purtăm de grijă şi să corectăm ce este rău în viaţa noastră. Deci Dumnezeu aşteaptă de la noi să purtăm de grijă vieţilor noastre. El îngăduie să fim avertizaţi de pericol, ca noi să ne putem feri de el.

Unii oameni, abordând cu superficialitate doctrina intervenţiei permanente a lui Dumnezeu, trag concluzii greşite. Ei se întreabă de ce trebuie ca Dumnezeu să pedepsească un ucigaş dacă acesta a omorât un om care a ajuns la capătul timpului pe care i l-a dat Dumnezeu să-l trăiască. Dar criminalul a acţionat contrar poruncii clare a lui Dumnezeu: "Să nu ucizi". Voia lui Dumnezeu, pronunţată prin cuvântul Său, este cea de care trebuie să ascultăm. Dacă Dumnezeu ştie cum să folosească spre bine faptele rele, nu înseamnă că faptele rele devin mai puţin rele.

Cauze secundare. Mai întâi de toate, trebuie să ştim că tot ceea ce se întâmplă este un rezultat al lucrării lui Dumnezeu. Dar şi cauzele secundare îşi au locul lor. Un om evlavios va considera că cel care îi face bine este un instrument folosit de bunătatea lui Dumnezeu. Dar în acelaşi timp şi omul evlavios se va simţi recunoscător faţă de instrumentul folosit de Dumnezeu şi va încerca să-şi demonstreze recunoştinţa. Dacă are grijă de cineva şi acesta moare din cauza neglijenţei sale, el se va simţi vinovat, deşi ştie că durata vieţii unui om este stabilită de Dumnezeu. Un om evlavios care înţelege corect purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi intervenţia Lui în viaţa omului, nu va abuza de învăţătura despre bunătatea lui Dumnezeu, nici nu va căuta scuze pentru păcat.

Promisiuni pentru creştini. În Biblie găsim foarte multe promisiuni care spun că Dumnezeu va veghea întotdeauna asupra siguranţei noastre. Iată câteva dintre ele: "Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului şi El te va sprijini" (Psalmul 55:22). "Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul: "El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!""(Psalmul 91:1,2). "Poate o femeie să uite copilul pe care îl alăptează şi să nu aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip" (Isaia 49:15).

A cunoaşte aceste adevăruri ne face să fim mulţumitori în vreme de prosperitate; răbdători în vremuri de încercare; şi absolut încrezători în siguranţa viitorului nostru. Credem că prosperitatea vine la noi prin bunătatea lui Dumnezeu, chiar dacă la noi ea ajunge prin intermediul omului. Când oamenii ne-arată bunătatea lor, ştim că Dumnezeu le-a cercetat inimile ca să ne ajute. Când vin problemele ştim că Dumnezeu le-a lăsat pentru ca ele să producă în noi răbdare şi supunere, gândire cumpătată. Aduceţi-vă aminte cât de rău s-au purtat cu Iosif fraţii lui. El nu s-a gândit la ticăloşenia lor, ci şi-a adus aminte că Dumnezeu a fost la lucru. "Voi, negreşit v-aţi gândit să-mi faceţi răul: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr" (Genesa 45:8; 50:21).

Se rezgândeşte Dumnezeu? În Biblie sunt anumite texte care par să sugereze că lucrul acesta se întâmplă. "I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ" (Genesa 6:6). "Dacă neamul acesta, despre care am vorbit astfel, se întoarce de la răutatea lui, atunci şi Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gând să i-l fac" (Ieremia 18:8). Câteodată Dumnezeu Şi-a anulat hotărârile. Iona a fost instruit să avertizeze poporul din cetatea Ninive şi să-i spună că cetatea va fi distrusă, dar în cele din urmă Dumnezeu a cruţat acea cetate. Lui Ezechia i s-a spus că va muri în curând, dar după aceea Dumnezeu i-a mai dat încă cinsprezece ani de viaţă.

De fapt, pocăinţa transmite ideea că omul care şi-a schimbat modul de gândire a fost neştiutor sau a greşit, sau a fost neputincios. Dumnezeu nu se pocăieşte în sensul pe care tocmai l-am explicat, pentru că aceasta ar însemna că El n-a ştiut ce făcea sau a făcut un rău intenţionat, sau n-a fost în stare să prevină acel răul. Dacă pocăinţa înseamnă numai acest lucru, atunci Biblia neagă că Dumnezeu se poate pocăi. "Cel ce este tăria lui Israel nu minte şi nu se pocăieşte, căci nu este un om ca să-i pară rău" (1 Sam. 15:29).

Pasajele de mai sus, care par a sugera că Dumnezeu şi-a schimbat părerea, trebuie înţelese ca fiind nişte modalităţi de exprimare omenească. Atributele suverane ale lui Dumnezeu sunt cu mult deasupra puterii de percepţie a minţilor noastre omeneşti. Dar Dumnezeu s-a descris pe Sine într-um mod uşor de înţeles nouă. Scopul Său, voinţa Sa şi gândirea Sa nu se schimbă niciodată. Dumnezeu n-a dorit să nimicească Ninive, dar El a planificat ca oamenii din acea cetate să se pocăiască datorită predicării lui Iona. Dumnezeu n-a plănuit să ia viaţa regelui Ezechia imediat, dar Dumnezeu a vrut ca Ezechia să se întoarcă înapoi la El. Pe toţi aceştia Domnul i-a ameninţat ca să-i trezească la pocăinţă. Isaia, în vremea lui, pune nişte întrebări, dar până astăzi ele au rămas fără răspuns: "Domnul oştirilor a luat această hotărâre: cine i se va împotrivi? Mâna lui este întinsă: cine o va abate?" (Isaia 14:27)

Articol preluat din cartea Creștinism biblic de John Calvin (Editura Făclia, Oradea, 1998).

© Editura Făclia

Preluarea acestui articol de pe situl Editurii Făclia este strict interzisă fără permisiunea scrisă a editurii