Traducere din limba engleză de

Dinu Moga

Asemănări între Vechiul şi Noul Testament

Vechiul şi Noul Testament proclamă acelaşi mesaj. Există, oricum, o diferenţă în felul în care este prezentat mesajul. Găsim trei aspecte principale prin care se arată că felul în care i-a tratat Dumnezeu pe israeliţi este acelaşi cu cel al credincioşilor de astăzi.

1. Acordul pe baza căruia israeliţii erau înpăcaţi cu Dumnezeu nu se baza pe meritele lor, ci în întregime pe mila lui Dumnezeu care i-a chemat. (Voi spune mai mult despre aceasta mai târziu).

2. Israeliţii îl cunoşteau pe Cristos, Cel uns, ca Mijlocitorul prin care ei vor primi mântuirea. Lucrul acesta a fost deja dovedit (vezi secţiunea 9).

3. Scopul dat evreilor a fost acelaşi cu cel dat tuturor credincioşilor. Acesta nu era fericirea şi bogăţia lor în această lume prezentă, ci speranţa nemuririi.

Pavel stabileşte în mod definitiv că Evanghelia pe care o predica el este cea pe care "Dumnezeu o promisese mai înainte prin prorocii Săi în sfintele Scripturi (Romani 1:2).

Mai târziu el spune că dreptatea credinţei despre care predica Evanghelia era "mărturisită de Lege şi proroci" (Romani 3:21).

Înţelegerea pe care a avut-o Dumnezeu cu poporul era: "Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi voi veţi fi poporul Meu" (Levit. 26:12). Dacă poporul lui Israel dorea să fie poporul lui Dumnezeu, atunci el trebuia să trăiască viaţa pe care i-a dat-o El, binecuvântările şi mântuirea primită de la El. Dumnezeu nu are în vedere numai bucuria pământească. El vrea să ştim că poporul Său este eliberat de la moarte şi păstrat pentru veşnicie prin mila Sa veşnică. Profeţii au crezut şi ei acest lucru şi sub călăuzirea lui Dumnezeu au scris cu privire la el: "Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru: El ne mântuieşte!" (Isaia 32:22). Da, Isaia a ştiut că mântuirea veşnică putea veni numai de la Dumnezeu. Şi Habacuc a ştiut că Dumnezeu dă viaţă veşnică: "Doamne, nu eşti Tu din veşnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri!" (Habacuc 1:12).

Când studiem vieţile unora dintre conducătorii poporului lui Israel nu putem crede că ei au urmărit să aibă numai binecuvântările pământeşti. Cu siguranţă Avraam a ştiut că el n-a obţinut încă ceea ce Dumnezeu avea pentru el cel mai bun, chiar dacă el a fost foarte binecuvântat. "Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu" (Evrei 11: 9,10). "În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au salutat de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ ... Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-i este ruşine să se numească Dumnezeul lor căci le-a pregătit o cetate" (Evrei 11: 13,16).

Este deci cert că Dumnezeu n-a promis poporului lui Dumnezeu numai hrană, plăceri, bogăţii şi putere în lumea de acum - El le-a promis şi viaţă veşnică.

Diferenţe între Vechiul Testament şi Noul Testament

Cu toate că Vechiul şi Noul Testament sunt amândouă revelaţia harului lui Dumnezeu, există câteva diferenţe între ele. Aceste diferenţe constau în modul în care Dumnezeu şi-a administrat harul Său.

1. În Vechiul Testament, Dumnezeu a întors gândurile poporului Său spre moştenirea sa cerească promiţându-i binecuvântări pământeşti o anticipare a celor cereşti. Acum, de îndată ce El ne-a dat Evanghelia, putem aştepta binecuvântările cereşti fără să avem nevoie de o imagine, de reprezentare pământească a acestora. 

2. Vechiul Testament conţine tipuri şi figuri ale unor lucruri care vor urma. Simbolul jertfei de la templu a fost împlinit când Cristos Însuşi a murit ca şi Miel de jertfă. Toate jertfele din vechime erau o imagine a morţii lui Cristos. Deci diferenţa este aceasta: în Vechiul Testament avem de-a face cu tipuri şi simboluri, dar în Noul Testament acestea sunt împlinite. În Noul Testament noi nu mai avem de-a face cu simboluri, ci cu realităţi.

3. În Vechiul Testament Legea a fost scrisă pe pietre. Ea era impersonală şi imposibil de respectat. În Noul Testament Legea devine personală, scrisă în noi de însuşi Domnul. Şi Domnul este Cel care ne dă harul s-o împlinim (vezi Ieremia 31:31-34): "Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele, sau pe fratele său, zicând: "Cunoaşte pe Domnul!", ci toţi mă vor cunoaşte" (v.33-34).

4. Vechiul Testament este un legământ (un acord) al robiei, dar Noul Testament este unul al libertăţii. Pavel ne spune acest lucru în Romani 8:15: "Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere...". Legea produce teamă în conştiinţa omului, dar în Noul Testament Evanghelia eliberează conştiinţa şi umple inima cu bucurie.

5. Înainte de venirea lui Cristos în trup, Domnul s-a ocupat numai de o singură naţiune pe care a ales-o. În Deut. 10:15 Moise explica acest lucru poporului lui Israel: "Şi numai de părinţii tăi s-a alipit Domnul ca să-i iubească; şi după ei, pe sămânţa lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi".

Dumnezeu a dat poporului lui Israel legământul Său, multe alte privilegii şi chiar prezenţa Sa între ei. El l-a îngrijit pe Israel ca pe un copil preaiubit. Celelalte naţiuni erau considerate ca nişte străini şi erau îndepărtate din preajma lor. Israel a fost sfinţit de Dumnezeu timp în care celelalte popoare au fost lăsate în păcatul lor.

Dar când Cristos, Mijlocitorul între Dumnezeu şi om, a fost revelat, zidul care oprea celelalte naţiuni să nu intre în binecuvântarea lui Dumnezeu, a fost dărâmat. De atunci Dumnezeu a vestit pacea acelor popoare care erau departe de El. De atunci încoace nu mai există diferenţă între evrei şi neamuri; oameni din amândouă categoriile de popoare sunt împăcaţi cu Dumnezeu şi se dezvoltă împreună într-un singur popor. Cristos n-a permis ca neamurile să intre în împărăţia Lui din ceruri ca nişte cetăţeni de clasa a doua, ci le-a dat privilegii depline, aşa că nu contează deloc dacă un om este evreu sau dintre neamuri. "Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi suntem una în Isus Cristos" (Galateni 3:28).

Pe Dumnezeu nu-l putem acuza de inconsistenţă, pentru că El foloseşte când o metodă, când alta în lucrul Său cu oamenii. Aşa cum un fermier face o anume lucrare în timpul iernii şi o altă lucrare în timpul verii, tot aşa Dumnezeu lucrează în moduri diferite în situaţii diferite. El va avea "marginile pământului în stăpânire" şi va avea "stăpânire de la o mare la alta şi de la Râu până la marginile pământului" (Psalmul 2:8; 72:8).

Articol preluat din cartea Creștinism biblic de John Calvin (Editura Făclia, Oradea, 1998).

© Editura Făclia

Preluarea acestui articol de pe situl Editurii Făclia este strict interzisă fără permisiunea scrisă a editurii