Acest al patrulea volum de lecţii pentru şcoala duminicală scris de Jill Masters ne pune la dispoziţie lecţii pentru un an întreg şi instrucţiuni pentru materialul didactic ilustrativ. Aceste materiale fac parte dintr-un plan de învăţământ pe patru ani, urmând după primele trei volume care au fost primite cu mult entuziasm de către foarte multe şcoli duminicale din ţările vorbitoare de limba engleză. Toate aceste volume au fost traduse în multe alte limbi.
Fiecare lecţie conţine înainte de toate mesaj evanghelistic şi, totodată, tratează doctrinele şi evenimentele majore ale Bibliei într-o manieră memorabilă. Prin aceste lecţii cei tineri sunt echipaţi să ţină piept provocărilor spirituale immense la care îi solicită aceste zile de pe urmă.
Fiecare lecţie din acest volum conţine material suficient de bogat pentru a putea fi adaptat la toate grupele de vârstă, învăţătorii având posibilitatea de a selecta volumul naraţiunilor şi al aplicaţiilor relevante pentru grupa la care predau.
Jill Masters – care a acumulat mai întâi experienţă ca profesor specializat în cadrul adolescenţilor – şi-a consacrat mare parte din viaţă lucrării şi promovării şcolilor duminicale. Ca soţie de păstor, a început şi a condus timp de şapte ani o şcoală duminicală în Hertfordshire, după care şi-a asumat responsabilitatea cu activitatea şcolii duminicale de la Biserica Tabernacle (biserica lui Spurgeon), care în mai puţin de trei decenii a devenit una dintre cele mai mari biserici din Marea Britanie. Doamna Masters este bine-cunoscută pentru discursurile ţinute la întâlnirile învăţătorilor de şcoală duminicală din Marea Britanie, Orientul Îndepărtat, Australia şi Africa.
Cuprins
PLANUL PE 4 ANI AL LECŢIILOR PENTRU VIAŢĂ
Lecţii pentru viaţă 1 (lecţiile 1-46)
Lecţii pentru viaţă 2 (lecţiile 47-92)
Lecţii pentru viaţă 3 (lecţiile 93-138)
Lecţii pentru viaţă 4 (lecţiile 139-184)
Fiecare carte- conţine 46 de lecţii, suficiente pentru un an de studiu în cadrul şcolilor duminicale (permiţând şi ţinerea unor servicii speciale de sărbători). Lecţiile sunt nedatate aşa că pot fi adaptate la fiecare situaţie locală.
Tematica- Lecţiile sunt împărţite pe serii, fiecare serie având o temă distinctivă cu o relevanţă aparte pentru copilul modern. Seriile din Noul şi Vechiul Testament sunt alternante (dar se păstrează ordinea evenimentelor din Vechiul Testament)
Instruirea- pentru învăţători. Fiecare lecţie este un exemplu al modului în care trebuie aplicată Evanghelia la viaţa celor tineri.
Testate- timp de 25 de ani prin diferite şcoli duminicale situate în unele dintre cele mai dificile cartiere din Marea Britanie, lecţiile de faţă au fost revizuite de autor şi sunt reprezentative pentru toţi cei care vor să facă din câştigarea sufletelor o notă cheie a slujirii lor în şcolile duminicale.
Economice- la o fracţiune din costurile unor sisteme de învăţământ publicate pe părţi , Lecţii pentru viaţă ne pune la dispoziţie schiţe detaliate şi explicaţii urmate de tot felul de aplicaţii.
Adaptabile- Aceste volume au fost primite cu mult entuziasm şi de părinţii şi adulţii care au dorit să le folosească pentru devoţiunile din familii sau în grupurile de părtăşie ale fraţilor şi surorilor, şi de alţi învăţători care se pregătesc pentru întâlnirile de tineret.
Autorul -are o experienţă de lucru de peste treizeci de ani cu şcolile duminicale din care mare parte şi-a petrecut-o coordonând cea mai mare şcoală duminicală din Anglia, cea de la Metropolitan Tabernacle.