CREDINȚA MÂNTUITOARE Expunere asupra capitolului 10
De ce nu cred Evanghelia oamenii religioși? Cum poate fi crezută cu adevărat? Ce se întâmplă cu cei care nici măcar nu știu că Evanghelia există? Cine ar trebui să le-o prezinte?
Acest volum de predici inspirate din Romani 10 oferă răspunsuri la toate aceste întrebări presante. Dr. Martyn Lloyd-Jones a considerat că decizia poporului lui Dumnezeu de a respinge mesajul Evangheliei reprezintă „cea mai mare tragedie din toată istoria omenirii, dar că, pe de altă parte, este cea mai mare binecuvântare ca, Neamurile, care nu erau un popor și care trăiau în ignoranță, să intre în Împărăția lui Dumnezeu și în rândurile Bisericii creștine.” „Dacă nu reușim să aplicăm toată acestă învățătură la noi înșine și la situația noastră actuală”, declara Dr. Lloyd-Jones, „atunci vom cădea în însăși eroarea în care căzuseră evreii ... Principiile privitoare la toată această chestiune a mântuirii, a credinței și a necredinței, explicate aici de către apostol, se repetă constant în întreaga istorie a bisericii și a rasei umane ... Atitudinea lui Dumnezeu față de bărbați și femei este întotdeauna aceeași.” Opoziția față de Evanghelie, considera el, este întotdeauna rezultatul sprijinirii pe tradiție, al revenirii la fapte omenești și la refuzul de a accepta mântuirea ca pe un dar gratuit al harului lui Dumnezeu. Prin urmare, el a reafirmat adevărul glorios al justificării numai prin credință, contrastând-o cu orice încredere în dreptatea umană sau în meritul uman, și a definit locul predicatorului ca vestitor al harului lui Dumnezeu. Lecțiile ce trebuie învățate din experiența evreilor, aprecia Pavel, includeau nevoia de umilință și de deschidere în fața întregii învățături scripturale. În ultimă instanță, speranța noastră se bazează pe planul imuabil al lui Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc nu depinde de vreun popor, nici chiar de poporul Său. Orice s-ar întâmpla, planul lui Dumnezeu în istorie se va împlini. Dumnezeu va fi glorificat într-un popor mântuit prin credința în Evanghelia harului Său.
Autor:
D.M. Lloyd Jones
Coperta:
Paperback
Format:
152x228mm
ISBN:
978-606-044-027-7
Pagini:
500 pagini
Titlu original:
Romans: An exposition of chapter 10 - Saving Faith
Cărti care te-ar mai putea interesaCărti care te-ar mai putea interesa